O dronă rusească de tip „Gheran-2” a fost descoperită, dezmembrată în mai multe fragmente, în apropierea satului Văleni, raionul Cahul, au anunțat polițiștii.
Potrivit specialiștilor, în urma examinării preliminare a fragmentelor recuperate, a caracteristicilor constructive, a materialelor utilizate la fabricare, precum și a marcajelor identificate, s-a stabilit că este vorba despre o dronă de tip „Gheran-2”.
Toate fragmentele și obiectele relevante au fost documentate și ridicate pentru efectuarea expertizelor necesare. Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției continuă investigațiile în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.




