Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un nou incident cu dronă la Leipzig. Un aparat de zbor cu explozibil, descoperit lângă un avion ucrainean cu muniție

06 Aug. 2026, 18:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
06 Aug. 2026, 18:43 // În Lume //  Realitatea.md

Aeroportul Leipzig ar fi scăpat la limită de o catastrofă. Presa germană a scris avionul cargo lângă care a fost descoperită miercuri o dronă explozivă ar fi fost plin cu muniție.

În noaptea de marți spre miercuri, la aeroportul Leipzig a fost găsită o dronă la care era atașat un dispozitiv exploziv. Analizele criminalistice au arătat că era vorba de un exploziv puternic, de tipul celor folosite de armată.

Süddeutsche Zeitung și alte publicații germane au aflat, joi, că unul dintre avioanele cargo Antonov, lângă care a fost găsită drona cu exploziv, venise din Franța și urma să se deplaseze în altă parte, transmite hotnews.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Am intrat într-o „nouă dimensiune de pericol”, a avertizat ministrul german de interne după descoperirea dronei explozive pe aeroportul din Leipzig, un nod logistic-cheie din punct de vedere militar, dar și civil. De asemenea, gara aeriană este folosită ca baza pentru DHL și Antonov Airlines – companie ucraineană transportatoare de marfă.

Germania este cel mai mare furnizor național de ajutor militar pentru Ucraina.

Zilele trecute, un avion DHL s-a tamponat în aer cu o dronă, iar traficul a fost dat peste cap.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!