Cod galben și portocaliu de caniculă în Moldova: Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
FOTO SIMBOL
FOTO SIMBOL Meteorologii au emis joi, 6 august, cod galben și cod portocaliu de caniculă. În centrul țării temperaturile vor ajunge până la 35 de grade Celsius, iar în sud sunt prognozate valori de până la 38 de grade.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în zona centrală temperatura maximă a aerului va oscila între +33 și +35°C, iar în sudul țării valorile vor oscila între +36…+38°C.
Totodată, meteorologii mențin și un cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă joi, 6 august, de la ora 15:00, până vineri, 7 august, ora 01:00.
În nordul, centrul și în unele regiuni din sud sunt așteptate descărcări electrice, averse puternice cu acumulări de 15-25 litri pe metru pătrat, grindină și vijelii cu rafale de până la 15-20 de metri pe secundă.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit în această seară, după ce a fost lovit de un BMW pe traseul R-26, în direcția localității Taraclia. Accidentul s-a produs în jurul orei 21:10.
Potrivit informațiilor preliminare, la volanul automobilului se afla un tânăr de 24 de ani. Acesta a tamponat pietonul care se deplasa pe partea carosabilă. În urma impactului, bărbatul a decedat la fața locului.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii din Căușeni investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.