Curs valutar
  • EUR
    20.0216
    -0.2407%
  • USD
    17.3048
    -0.0543%
  • RUB
    0.1993
    -0.1505%
  • RON
    3.8092
    -0.2153%
  • UAH
    0.3875
    -0.4903%

Toate știrile

03 septembrie 2026

Maia Sandu nu exclude majorarea tarifelor la energie: „Nu ne dorim acest lucru”

06 Aug. 2026, 21:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
06 Aug. 2026, 21:20 // Actualitate //  Ana Panaguța

Președinta Maia Sandu nu exclude o eventuală majorare a tarifelor la energia electrică, dacă actuala criză energetică se va prelungi, iar furnizorii vor fi nevoiți să achiziționeze electricitate la prețuri care depășesc nivelul inclus în tarifele actuale. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Șefa statului a explicat că situația este determinată de scăderea nivelului apei în Dunăre, fenomen care afectează producția și disponibilitatea energiei electrice în întreaga regiune. Potrivit acesteia, evoluția crizei depinde în mare măsură de condițiile meteorologice din următoarele săptămâni.

„Dacă nu va ploua în următoarele săptămâni, s-ar putea ca această criză să se prelungească. Nu doar noi trecem prin această criză, ci întreaga regiune. În Europa de Vest și în Europa Centrală nu a plouat suficient, iar consecințele sunt nefaste pentru toată lumea”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că instituțiile statului și companiile din sectorul energetic depun eforturi pentru a asigura alimentarea cu energie electrică, inclusiv prin achiziții la prețuri foarte ridicate.

„Instituțiile statului și întreprinderile din sectorul energetic își fac datoria și încearcă să identifice surse de energie, chiar și în condițiile în care aceasta este greu de găsit pe piață. Până în prezent, autoritățile au reușit să gestioneze situația. Totodată, acestea au obligația de a procura energie inclusiv la prețuri foarte ridicate, chiar și la nivelurile exagerate despre care am vorbit”, a precizat șefa statului.

Maia Sandu a avertizat că, în cazul în care costurile de achiziție vor depăși nivelul prevăzut în tarifele actuale, autoritățile ar putea fi nevoite să discute despre o ajustare a acestora.

„Dacă, la un moment dat, prețul pe care îl plătesc întreprinderile care achiziționează energia va depăși prețul inclus în tarif, s-ar putea să discutăm și despre creșterea tarifelor. Nu ne dorim acest lucru și sunt sigură că nimeni nu își dorește acest lucru”, a spus președinta.

În acest context, șefa statului a făcut un nou apel către populație să reducă consumul de energie electrică în orele de vârf, pentru a limita necesitatea achiziționării energiei la prețuri foarte ridicate.

„Rugămintea către cetățeni este să facem economii în orele de vârf, astfel încât să nu trebuiască să cumpărăm mult curent la prețuri foarte ridicate. Le mulțumesc cetățenilor care au auzit apelul autorităților și sunt sigură că mulți oameni au redus consumul”, a conchis Maia Sandu.

Republica Moldova se confruntă în ultimele zile cu dificultăți pe piața regională a energiei electrice, pe fondul scăderii istorice a nivelului apei în Dunăre, care a redus producția hidroenergetică și a limitat disponibilitatea energiei în regiune. Din acest motiv, prețurile la electricitate au crescut semnificativ, iar autoritățile au lansat apeluri repetate către populație și agenții economici să reducă consumul în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de 6 august, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova înregistrează un deficit comercial de 39 MWh în intervalul 16:00–17:00, în timp ce pentru restul zilei au fost identificate și realocate volumele necesare pentru acoperirea consumului. Autoritățile au precizat anterior că deconectările planificate reprezintă o măsură de ultimă instanță și vor fi aplicate doar dacă energia nu va putea fi procurată nici măcar la prețurile foarte ridicate de pe piață. Totodată, președinta Maia Sandu nu a exclus posibilitatea unei majorări a tarifelor la energia electrică, în cazul în care costurile de achiziție vor depăși nivelul inclus în tarifele actuale.

Moldova se confruntă și astăzi cu un deficit de energie electrică. Ce spun autoritățile?

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 22:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Sept. 2026, 22:28 // Slider //  Ana Panaguța

Germania pregătește răspunsul la amenințările vehiculate de Vladimir Putin și Dmitri Medvedev: va transfera în curând Ucrainei noi rachete sol-aer Iris-T și câteva mii de drone de atac, relatează antena3.ro. De asemenea, Berlinul intenționează să-și extindă colaborarea în domeniul informațiilor cu Kievul, potrivit unor surse guvernamentale.

Deciziile au fost luate după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a orchestrat o operațiune de sabotaj la aeroportul Leipzig/Halle.

Livrările ar putea începe chiar din această lună, potrivit televiziunii de știri N-tv din Germania, care citează surse guvernamentale.

Întâlnire de urgență UE-NATO pentru a răspunde Rusiei

După incidentul din Leipzig, liderii europeni au promis, de asemenea, că vor spori sprijinul acordat Ucrainei și vor înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, conform Bloomberg.

„Dacă scopul a fost să ne facă să ne gândim de două ori înainte să ajutăm Ucraina, pot spune că tot ce au reușit a fost să-mi întărească hotărârea”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen cu privire la acest atac cu dronă eșuat.

Ea a adăugat că echipa sa caută modalități de a limita și mai mult bugetul militar al Rusiei și că UE trebuie să închidă „toate portițele de care profită Rusia”.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și miniștri de Externe ai UE, reuniți la un summit în Irlanda, au calificat incidentul drept o manifestare a unei amenințări hibride tot mai mari.

„Dacă Rusia crede că Europa și NATO vor fi divizate sau descurajate să sprijine Ucraina în urma acestei amenințări recente, se înșală. Unitatea noastră este de nezdruncinat”, a spus Mark Rutte.

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a declarat că războiul hibrid al Rusiei include acte de sabotaj, incendieri, explozii și încălcări ale spațiului aerian cu drone și rachete de croazieră.

Zelenski a trimis o listă de cumpărături pe care sunt și rachete Patriot

În același timp, Comisia Europeană analizează solicitarea Ucrainei de a permite utilizarea fondurilor din împrumutul de 90 de miliarde de euro de la UE pentru achiziționarea de rachete interceptoare americane Patriot.

Ca să fie aprobată folosirea fondurilor în acest scop ar fi necesară exceptarea de la regulile care acordă prioritate achizițiilor europene. Decizia va fi supusă votului săptămâna viitoare, luni.

De asemenea, mai multe țări europene au propus, din nou, folosirea activelor rusești înghețate din Europa pentru finanțarea Ucrainei.

Anterior, această propunere s-a lovit de opoziția Belgiei, unde sunt deținute cele mai multe dintre aceste fonduri. Ministrul ucrainean de Externe,  Andrii Sîbiha, a declarat că a venit momentul pentru o „discuție serioasă” cu privire la utilizarea acestor active.

Sabotaj rusesc eșuat în Germania

Pe 4 august, la aeroportul Leipzig/Halle, în apropierea unei aeronave militare ucrainene utilizate pentru transportarea de echipamente militare, a fost descoperită o dronă încărcată cu explozibili.

Potrivit anchetatorilor din Germania, drona urma să fie folosită într-un atac asupra aeronavei ucrainene. Ulterior, polițiștii au găsit o altă dronă în apropierea aeroportului, iar în ziua următoare au descoperit aproximativ 50 de grame de explozibil, presupus a fi hexogen.

În urma anchetei, autoritățile germane au acuzat Rusia că a orchestrat sabotajul eșuat. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul va continua să sprijine Ucraina și va lua măsuri pentru a împiedica operațiuni rusești similare în Germania și în alte țări europene.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Germania a acuzat, la 1 septembrie, oficial Rusia că se află în spatele atacului cu drone de luna trecută de la aeroportul din Leipzig.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange