Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Gări auto din Capitală, amendate după plângerile călătorilor: Ce nereguli au depistat inspectorii ANTA

07 Aug. 2026, 18:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Aug. 2026, 18:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Două gări auto din municipiul Chișinău au fost sancționate pentru că nu au afișat informațiile actualizate privind tariful plafon provizoriu pentru transportul rutier de persoane în trafic interraional. Sancțiunile au fost aplicate de inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), după mai multe sesizări depuse de călători.

Controalele au fost efectuate vineri, 7 august, la operatorii de autogară din Capitală, în contextul fluctuațiilor prețurilor la combustibil și al reclamațiilor privind aplicarea tarifelor.

Inspectorii ANTA au constatat că la unele gări informațiile despre tariful plafon provizoriu nu erau actualizate săptămânal, unele afișaje fiind din lunile martie sau iunie ale anului curent.

Persoanele responsabile de la Gara Auto Centru și Gara Auto Sud au fost sancționate în baza Codului contravențional, cu amenzi de câte 600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind informarea consumatorilor și transparența tarifară.

În schimb, la Gara Auto Nord nu au fost depistate nereguli. Inspectorii au constatat că informația despre tariful plafon provizoriu era afișată la toate casele autogării.

ANTA anunță că va continua controalele și reamintește operatorilor de transport obligația de a afișa tarifele în mod vizibil, atât în autogări, cât și în mijloacele de transport, pentru ca pasagerii să fie informați corect.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:55 // Slider //  Victoria Laur

Mai mulți parlamentari și membri ai Guvernului Germaniei au primit avertizări telefoanele lor puteau fi spionate. Apple le-a transmis avertismentul.

Autoritățile germane le-au recomandat oficialilor să considere dispozitivele potențial compromise, deși nu se știe dacă atacurile au avut succes, scrie digi24.com. Deocamdată, numărul persoanelor vizate și identitatea celor aflați în spatele atacurilor rămân necunoscute.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul german al Digitalizării, Karsten Wildberger, a confirmat că membri ai Bundestagului și ai Guvernului federal au primit avertizări din partea Apple potrivit cărora iPhone-urile lor puteau fi vizate de atac. Mesajele au început să vină pe 29 octombrie și menționau că pentru acțiuni ar fi folosit un program de tip „mercenary spyware”.

Apple trimite notificări privind amenințările atunci când consideră că un utilizator a fost vizat de programele de spionaj. Mesajele apar pe ecranul de blocare al telefoanelor, în setările dispozitivului și sunt expediate pe e-mail.

Programele de spionaj de acest tip le pot permite atacatorilor să acceseze mesajele, inclusiv pe cele trimise prin aplicații care folosesc criptarea, precum și apelurile, contactele, calendarele și datele de localizare. De asemenea, ele pot activa microfonul și camera telefonului.