Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Restricții de circulație pe o stradă din Bălți. Cum vor circula troleibuzele

17 Aug. 2026, 09:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
17 Aug. 2026, 09:40 // Societate //  Valentina Buza

În perioada 17–19 august 2026, în legătură cu lucrările de reparație a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din Bălți, va fi sistată temporar circulația rutieră la intersecția străzilor Independenței și 31 August 1989. Restricțiile vor fi aplicate pentru toate categoriile de vehicule, pe tronsonul cuprins între intersecțiile străzii 31 August 1989 cu străzile Ștefan cel Mare și Sfânt și Independenței, conform schemei de organizare a circulației.

Lucrările de reparație la rețelele de alimentare cu apă și canalizare vor fi executate de SRL „Vipart Plus”, iar pe durata lucrărilor, ruta de troleibuz nr. 1 va fi deservită de troleibuze autonome.

Municipalitatea precizează că pentru ocolirea sectorului închis, troleibuzele vor circula pe traseul: str. Pușkin → str. 31 August 1989 → str. Kopernik → str. Ștefan cel Mare și Sfânt, după care vor reveni pe traseul obișnuit.

Totodată, pasagerii sunt informați că, pe perioada desfășurării lucrărilor, pot apărea abateri temporare în aplicația „Умный транспорт”, generate de modificarea traseului și a graficelor de circulație.

Primăria municipiului Bălți îndeamnă participanții la trafic să respecte indicatoarele rutiere și semnalizarea temporară și să aleagă, pe cât posibil, rute alternative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 10:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
18 Aug. 2026, 10:34 // Societate //  Valentina Buza

Peste 1 400 de metri cubi de sol au fost extrași ilegal din extravilanele comunelor Botnărești și Chirca din raionul Anenii Noi. Inspectorii de mediu spun că în urma acțiunilor, mediului i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 86 de mii de lei. Cazul a fost documentat la 15 iulie 2026 de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, în comun cu Inspectoratul Național de Investigații.

Potrivit verificărilor, în perioada 12 noiembrie 2025 – 15 iulie 2026 au fost extrași ilegal 1 455,06 metri cubi de sol. Prejudiciul de mediu a fost estimat la 86 912,07 lei.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că a documentat anterior și alte cazuri de extragere neautorizată a resurselor de sol în comunele Botnărești și Chirca. În aceste cazuri, prejudiciul adus mediului a fost estimat la 1 183 238,07 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!