Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Explozia de la Giurgiulești: Resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip „Geran”

20 Aug. 2026, 15:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
20 Aug. 2026, 15:55 // Actualitate //  Cătălina Boico

Autoritățile au finalizat cercetările preliminare la locul unde, în această dimineață, 20 august, au fost depistate resturile unui aparat de zbor fără pilot, în apropierea localității Giurgiulești. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în urma investigațiilor au fost identificate două cratere formate în urma exploziei, cu dimensiunile de aproximativ 1,20 × 1,15 metri și 3,70 × 3,90 metri. Al doilea crater are o adâncime de aproximativ 55 de centimetri.

Totodată, în interiorul craterelor au fost depistate schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. La aproximativ șase metri de unul dintre cratere au fost identificate fragmente ale motorului, precum și mai multe componente ale dronei.

„Potrivit constatărilor preliminare ale experților, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, transmite MAI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în urma atacurilor lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din zona Reni, Ucraina, au fost înregistrate două incidente provocate de drone în proximitatea frontierei de stat. Primul incident s-a produs astăzi, 20 august, în jurul orei 03:45, când patrula Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești, aflată în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Reni, a observat o explozie într-o parcare destinată camioanelor, situată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere a frontierei.

Astfel, în urma exploziei, a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață estimată la 70-100 de metri pătrați, pe teritoriul Republicii Moldova. La ora 03:50, prin intermediul Serviciului 112, a fost solicitat un echipaj de pompieri, iar incendiul a fost localizat la ora 04:30.

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat la ora 09:25, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a depistat, la aproximativ 1.000 de metri de frontiera de stat, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în interiorul căruia se aflau resturi ale unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

Atacurile rusești din Ucraina, resimțite la frontiera de stat: Explozie și resturi de dronă, în Moldova

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 20:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 20:47 // Societate //  Ana Panaguța

Un copil de 7 ani și doi șoferi au ajuns la spital în urma accidentului rutier produs astăzi, în jurul orei 16:50, pe strada Decebal din municipiul Bălți. Potrivit Poliției, impactul ar fi fost provocat de un bărbat de 31 de ani, care se afla la volan fără a deține permis de conducere.

Potrivit Poliției, un bărbat de 31 de ani, aflat la volanul unui automobil Kia Optima, ar fi efectuat un viraj la stânga, ignorând marcajul de linie dublă continuă. Acesta ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit lateral cu un Mitsubishi Outlander, condus de un bărbat de 68 de ani.

În urma impactului, ambii conducători auto și un copil de 7 ani, pasager în Kia Optima, au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Ambii au înregistrat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.