Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Școlile și grădinițele din Moldova primesc un număr record de tineri specialiști: Câți au fost repartizați

21 Aug. 2026, 13:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
21 Aug. 2026, 13:06 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un număr de 468 de tineri specialiști au fost repartizați în școlile și grădinițele din Republica Moldova după primele două etape ale concursului din acest an. Este cel mai mare număr înregistrat până acum și depășește deja totalul din 2025, când, după toate cele cinci etape, au fost repartizați 429 de absolvenți.

Cei mai mulți dintre tinerii repartizați vor lucra ca educatori și învățători: 87 dintre ei vor fi educatori, iar 77 vor preda la clasele primare. Alți 40 au ales limba engleză, 38 educația muzicală, 36 limba și literatura română, 33 matematica și 31 educația fizică.

În sistem vor intra și 31 de specialiști în psihopedagogie, psihologie și logopedie, în timp ce 25 vor preda istoria.

Cei 468 de absolvenți au fost repartizați în instituții din întreaga țară. 186 vor activa în municipiul Chișinău, 25 în municipiul Bălți, iar 257 în raioanele țării și în UTA Găgăuzia.

Tinerii care se angajează în școli și grădinițe beneficiază de o indemnizație unică de până la 375 de mii de lei. În primii cinci ani de activitate, norma didactică este redusă la 75%, iar specialiștii primesc și compensații pentru materiale didactice.

Cei care lucrează în mediul rural și în centrele raionale pot beneficia și de sprijin pentru cheltuielile de locuință și utilități. De asemenea, tinerii specialiști au dreptul la un concediu anual de până la 62 de zile și beneficiază de sprijinul unui cadru didactic mentor la începutul carierei.

În primele două etape ale concursului au fost depuse aproximativ 690 de dosare. Repartizarea absolvenților cu profil pedagogic se desfășoară în perioada iunie–august, astfel că numărul tinerilor care vor intra în sistem în acest an ar putea crește.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 07:26
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
20 Oct. 2026, 07:26 // Slider //  Ursu Ana

Norvegia pregătește extinderea restricțiilor privind accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale, astfel încât interdicția să vizeze și anumite jocuri online și aplicații de mesagerie. Proiectul de lege este aproape finalizat și urmează să fie transmis Parlamentului până la sfârșitul anului, a anunțat luni Guvernul norvegian, potrivit Euronews.

Noile reguli ar urma să se aplice nu doar platformelor tradiționale de socializare, ci și serviciilor digitale considerate riscante pentru copii. Printre platformele care ar putea intra sub incidența restricțiilor se numără TikTok, Snapchat și Roblox.

Autoritățile norvegiene susțin că măsurile urmăresc să protejeze copiii de conținutul dăunător, funcționalitățile care pot crea dependență, publicitatea ilegală și contactele nedorite cu persoane necunoscute.

„Siguranța copiilor trebuie să fie pe primul loc”, a declarat ministrul norvegian al Copiilor și Familiei, Lene Vågslid, precizând că elaborarea legislației este aproape de finalizare.

Inițial, jocurile online și aplicațiile de mesagerie urmau să beneficieze de excepții mai largi. Guvernul a decis însă ca fiecare platformă să fie evaluată în funcție de riscurile pe care le prezintă pentru minori. Serviciile considerate inofensive, precum aplicațiile de mesagerie utilizate pentru comunicarea în cadrul școlii, ar putea rămâne accesibile.

Potrivit proiectului, companiile de tehnologie vor fi responsabile de verificarea vârstei utilizatorilor, iar sistemele folosite în acest scop vor trebui să respecte normele europene privind protecția datelor.

Guvernul norvegian a propus inițial, în 2025, stabilirea vârstei minime de acces la rețelele sociale la 15 ani, însă în aprilie 2026 a ridicat pragul la 16 ani. Proiectul a fost supus ulterior consultărilor publice în Norvegia și în Spațiul Economic European.

Norvegia se alătură astfel altor state europene care încearcă să limiteze accesul minorilor la platformele digitale. Danemarca a adoptat restricții similare, iar Spania urmărește introducerea unei interdicții pentru copiii sub 16 ani. În Franța, o măsură care prevedea limitarea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele sociale a fost respinsă de Consiliul Constituțional, pe fondul preocupărilor legate de libertatea de exprimare.

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a propus în septembrie adoptarea unui act legislativ privind protecția copiilor în mediul digital, care ar putea introduce restricții bazate pe vârstă pentru rețelele sociale, jocurile online și alte servicii digitale.