Patru automobile au fost implicate într-un accident rutier, produs în raionul Orhei, după ce un Hyundai ar fi ajuns pe contrasens și s-ar fi izbit de un camion.
În urma impactului, Hyundai-ul a fost proiectat în alte două mașini, de modele Citroën și BMW.
Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate persoane traumatizate.
Cei patru conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate.
Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.





