Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

VIDEO Momentul în care o dronă rusească a lovit sediul central al SBU din Kiev. Zelenski: ”Va exista un răspuns”

04 Sept. 2026, 16:33
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Sept. 2026, 16:33 // În Lume //  Realitatea.md

O dronă rusească a lovit clădirea centrală a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), situată pe strada Volodîmîrska din Kiev, vizavi de Catedrala Sfânta Sofia. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Șeful statului ucrainean a declarat că aparatul de zbor ar fi fost direcționat direct spre biroul șefului SBU, aflat în clădirea vizată.

„Din păcate, o dronă rusească a lovit clădirea centrală a SBU de pe strada Volodîmîrska din Kiev, în apropiere de Catedrala Sfânta Sofia. Toate serviciile de urgență sunt la fața locului. Tuturor celor care au avut de suferit le va fi acordat ajutorul necesar.

Drona a fost direcționată direct spre biroul șefului SBU din această clădire. I-am dat sarcină lui Poklad să le răspundă rușilor la această lovitură în mod adecvat, simțitor și, pe cât posibil, în mod oglindă, atunci când totul va fi pregătit”, a declarat Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, militarii ucraineni vor răspunde pe măsură: ”Militarii noștri vor susține acest răspuns”.

Momentul în care drona rusească a intrat în clădirea SBU a fost surprins de camere și postat pe rețelele de socilizare.

Serviciul de Securitate al Ucrainei este principala instituție de securitate și informații a țării, fiind succesorul ramurii ucrainene a KGB-ului din perioada sovietică. SBU are roluri precum contraspionajul sau detectarea și neutralizarea spionilor sau agenților străini de pe teritoriul Ucrainei, combaterea terorismului; protecția secretelor de stat; securizarea informațiilor clasificate și a comunicațiilor guvernamentale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!