Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nivelul scăzut al Dunării provoacă probleme navigației: O navă încărcată a rămas blocată lângă Ruse

05 Sept. 2026, 16:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 16:10 // În Lume //  Cătălina Boico

Nivelul scăzut al apei Dunării continuă să creeze dificultăţi pentru navigaţie, o navă autopropulsată încărcată rămânând blocată în apropiere de Ruse, deşi autorităţile afirmă că în prezent nu există niciun risc de poluare, transmite Digi24.ro.

În ultimele 24 de ore, nivelurile apei pe sectorul bulgăresc al fluviului au înregistrat doar modificări minore, potrivit datelor Agenţiei Executive pentru Explorarea şi Întreţinerea Fluviului Dunărea. La staţia Silistra s-a înregistrat o creştere de 2 centimetri, în timp ce la Novo Selo nivelul apei a rămas neschimbată.

La celelalte staţii de monitorizare, nivelul fluviului a scăzut uşor, cu 1 până la 2 centimetri. În pofida acestor fluctuaţii reduse, situaţia hidrologică generală rămâne dificilă.

Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Supraveghere Fluvială, o navă autopropulsată încărcată a rămas blocată vineri în apropierea unei zone de ancoraj din regiunea Ruse. În momentul incidentului, nava se afla în afara şenalului navigabil.

Autorităţile au precizat că nava nu prezintă risc de poluare. Nu au fost raportate scurgeri sau alte daune asupra mediului în urma incidentului.

Toate restricţiile existente privind pescajul navelor rămân în vigoare pe întregul sector bulgăresc al Dunării. Măsurile sunt legate de nivelul scăzut al apei, care îngreunează navigaţia navelor de marfă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cele mai recente măsurători arată că nu s-a produs nicio îmbunătăţire semnificativă a situaţiei hidrologice. Deşi unele staţii au înregistrat creşteri uşoare sau niveluri stabile, aceste variaţii nu au schimbat situaţia generală, iar restricţiile de navigaţie rămân necesare.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:47 // Slider //  Valentina Buza

Sediul Primăriei municipiului Chișinău ar fi minat. Despre acest lucru a anunțat primarul general Ion Ceban, într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, alerta a fost anunțată chiar astăzi, 6 noiembrie, în ziua în care Primăria prezintă raportul de activitate pentru ultimii trei ani.

Am solicitat informații de la Poliția Capitalei. Vom reveni cu detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!