Curs valutar
  • EUR
    20.0250
    0.0509%
  • USD
    17.2265
    0.025%
  • RUB
    0.1996
    0.3006%
  • RON
    3.8140
    0.0996%
  • UAH
    0.3876
    0.258%

Toate știrile

08 septembrie 2026

Cine ar putea candida din partea PAS la alegerile prezidențiale din 2028? Răspunsul lui Dan Perciun

07 Sept. 2026, 09:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Sept. 2026, 09:46 // Politica //  Daniela Baranovschi

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ia în calcul mai multe persoane care ar putea candida la alegerile prezidențiale din 2028. Ministrul Educației și vicepreședintele PAS, Dan Perciun, spune că formațiunea discută din timp despre posibilii candidați, însă deocamdată nu este pregătită să le facă publice numele.

„Avem mai mulți candidați la care ne gândim la această etapă”, a declarat Dan Perciun în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Ministrul a fost întrebat dacă ar putea fi unul dintre potențialii candidați ai PAS: „Nu, eu nici vârsta nu am”. Întrebat cine sunt persoanele vizate, Perciun a evitat să ofere nume.

„Vă dați seama că n-o să vă spun în această etapă cine sunt acești potențiali candidați, pentru că este prematur. Când lucrurile se vor clarifica definitiv, atunci vor fi mai clare”, a spus acesta.

Potrivit lui Perciun, PAS trebuie să identifice din timp persoane care ar putea avea șanse reale în cursa pentru funcția de președinte, astfel încât să poată pregăti o campanie electorală puternică.

„Alegerile prezidențiale vor fi cruciale, nu atât pentru partid, cât în primul rând pentru țară. Atunci este responsabil din partea noastră din timp să identificăm cel puțin câteva persoane care ar putea să candideze, care ar avea șanse reale, în jurul cărora să construim o campanie electorală puternică”, a declarat ministrul.

Oficialul a fost întrebat și dacă președintele Parlamentului, Igor Grosu, se numără printre persoanele luate în calcul. Ministrul nu a confirmat și nici nu a infirmat, precizând doar că formațiunea examinează mai multe variante.

Acesta a fost întrebat și dacă Maia Sandu ar putea reveni la conducerea PAS după încheierea mandatului prezidențial. El a spus că decizia îi aparține șefei statului.

„Cred că este clar pentru toată lumea că doamna președintă are un rol simbolic foarte important pentru partid. Bineînțeles că cred că toată lumea ar fi încântată dacă dumneaei ar vrea să rămână în continuare aproape sau implicată cât mai mult în viața partidului după finalizarea mandatului. Dar asta o să decidă dumneaei”, a declarat ministrul.

Viitorul PAS urmează să fie discutat la următorul congres, însă acest lucru nu presupune neapărat schimbarea liderului: „Un nou format nu înseamnă neapărat un alt lider. Un nou format înseamnă o reflecție despre cum partidul continuă să activeze mai departe după finalizarea mandatului doamnei președinte”. 

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din 2024, obținând în turul al doilea 55,35% din voturi, în timp ce contracandidatul său Alexandr Stoianoglo a acumulat 44,65%. Următorul scrutin prezidențial din Republica Moldova este programat pentru 2028. Maia Sandu nu va putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 15:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
08 Sept. 2026, 15:56 // Slider //  Vlada Ciorici

Tariful la gazele naturale ar putea fi din nou pus sub presiune, în condițiile în care prețurile de pe piețele internaționale se mențin ridicate, iar Energocom ar putea să acumuleze devieri tarifare negative, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că orice ajustare a tarifului este de competența Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

„De ajustarea tarifului se ocupă ANRE. Vedem și singuri evoluția prețului la gazele naturale la bursă”, a declarat Junghietu.

Potrivit ministrului, o parte dintre devierile tarifare acumulate de Energocom au fost deja incluse în tariful actual, însă compania ar putea continua să înregistreze pierderi dacă prețurile de achiziție rămân ridicate.

„În ceea ce privește devierile tarifare ale Energocom, o parte dintre acestea au fost incluse în noul tarif, dar pe măsură ce prețurile se mențin la un nivel ridicat în ultima perioadă, Energocom va acumula devieri negative”, a explicat ministrul.

Junghietu nu a exclus astfel o nouă majorare a tarifului, dar a subliniat că evoluția din perioada de iarnă va fi decisivă.

„Dacă în iarnă se va atesta o diminuare a prețului de achiziție, poate exista o echilibrare”, a spus acesta.

Ministrul a atras atenția și asupra situației din Strâmtoarea Ormuz, afirmând că, atât timp cât fluxurile de gaze naturale din Golf sunt afectate, presiunea asupra pieței mondiale va continua.

„Atâta timp cât nu este soluționată situația din Ormuz, pentru ca cele circa 20% din gazele naturale din Golf să ajungă pe piața mondială, o să existe o presiune pe piața mondială a gazului”, a declarat Dorin Junghietu.

Săptămâna trecută, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirma săptămâna trecută că tariful la gaz ar putea depăși 22 de lei pentru un metru cub.

Ultima majorare a fost aprobată de ANRE la mijlocul lunii august, când regulatorul a stabilit un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub, cu peste 40% mai mare decât nivelul anterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Noile tarife la gaz intră în vigoare de astăzi, 1 septembrie. Cât vor plăti consumatorii