Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Un pilon al telegondolei din Sinaia s-a mișcat! Care este cauza

08 Sept. 2026, 14:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
08 Sept. 2026, 14:58 // În Lume //  Vlada Ciorici

Cursele primului tronson al telegondolei din Sinaia, care urcă din staţiune la cota 1400 din Bucegi, au fost oprite, după ce un pilon al instalaţiei s-a deplasat „în afara parametrilor de siguranţă”. Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, spune că instalaţia de transport pe cablu a fost afectată de alunecările de teren provocate de un şantier deschis pentru construirea unui hotel în zona în care pilonul este amplasat.

„Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundaţia şi pe corpul pilonului 2, aferent instalaţiei pe cablu de tip gondola, tronson 1 (Cota 1000 – 1400) au indicat deplasări semnificative şi progresive în direcţia NNE. Ulterior, Primăria Sinaia şi Transport Urban Sinaia SRL au solicitat atât măsurători suplimentare de aliniament al cablului cât şi suspendarea lucrărilor la obiectivul – Construire Hotel (…) Menţionăm că şantierul aferent se află în imediata vecinătate a pilonului 2, mai sus menţionat. Măsurătorile ulterioare au confirmat scenariul iniţial: deplasarea pilonului în afara parametrilor de siguranţă”, anunţă, marţi, Primăria oraşului Sinaia, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Reprezentanţii Primăriei precizează că funcţionarea Gondolei Sinaia a fost sistată „imediat” şi în totalitate până la remedierea problemei.

Primarul oraşului, Vlad Oprea, afirmă că deplasarea pilonului a fost cauzată de alunecări de teren produse din cauza şantierului dechis pentru construiorea hotelului de pe Aleea Telegondolei.

„Deplasarea pilonului 2 a fost cauzată de alunecări de teren, provocate de şantierul aflat la limita de proprietate. Construcţia respectivului hotel a implicat săpaturi care au dus la instabilitatea terenului şi alterarea poziţiei pilonului, implicit şi a bateriilor de role şi cablului. În urma măsuratorilor efectuate de firma autorizată s-a constatat că unghiul de frângere al cablului purtător-tractor al Gondolei GD8 Sinaia a ieşit din parametri de siguranţă”, a afirmat Vlad Oprea, citat în comunicatul Primăriei.

Instituţia anunţă că a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii, Poliţia Staţiunii Sinaia şi Prefectura Prahova cu privire la situaţie, a dispus întrunirea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi efectuarea unui control de catre Disciplina in Construcţii a Poliţiei Locale.

Beneficiarul investiţiei a fost somat să oprească imediati lucrările, „având în vedere pericolul de accident cu potenţiale consecinţe asupra pierderiii de vieţi, de bunuri sau asupra afectării mediului înconjurator”, precizează reprezentanţii administraţiei locale.

Aceştia poartă discuţii cu firma producătoare a instalaţiei, compania Doppelmayr, pentru găsirea celei mai bune soluţii tehnice de remediere a poziţiei pilonului.

„Urmează o serie de studii geo, expertize, măsurători. Prioritatea noastră absolută este remedierea completă în cel mai scurt timp şi punerea în funcţiune a acestei instalaţii, care este absolut vitală pentru turismul montan din oraşul nostru. Evident, cei care au produs această pagubă vor suporta consecinţele legii”, a mai transmis primarul Vlad Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.