Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Marta Kos susține reforma administrației publice locale: „Va îmbunătăți serviciile pentru oameni și mediul de afaceri”

09 Nov. 2026, 15:04
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 15:04 // Politica //  Realitatea.md

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a salutat reforma administrației publice locale din Republica Moldova, afirmând că aceasta va permite consolidarea autorităților locale și îmbunătățirea serviciilor publice.

În discursul rostit în plenul Parlamentului, oficiala europeană a menționat că prea multe administrații locale nu dispun de suficient personal și resurse pentru a-și îndeplini eficient atribuțiile. Marta Kos a recunoscut că reforma presupune schimbări dificile pentru comunități, deoarece vizează structuri cu care oamenii s-au obișnuit de-a lungul deceniilor.

Totodată, ea a apreciat primarii și liderii locali care susțin schimbările și își asumă responsabilitatea pentru decizii dificile.

„Ei pun viitorul Moldovei mai presus de propriul viitor. Și anume ei merită întregul nostru sprijin și respect”, a declarat Marta Kos.

Reforma administrației publice locale este una dintre schimbările structurale promovate de Guvernul Republicii Moldova, care urmărește reorganizarea administrației din teritoriu, prin comasarea primăriilor și reducerea numărului de raioane.

Planul prevede ca o primărie să deservească cel puțin 3.000 de locuitori, iar numărul acestora să fie redus la 273. Totodată, cele 32 de raioane ar urma să fie înlocuite cu trei regiuni administrative: Nord, Centru și Sud.

Executivul susține că reorganizarea este necesară pentru a consolida capacitatea administrativă și financiară a autorităților locale, astfel încât acestea să poată oferi servicii mai bune cetățenilor și să atragă mai eficient fonduri europene. Pentru susținerea procesului, statul a anunțat alocarea a peste patru miliarde de lei, iar stimulentul financiar pentru amalgamarea voluntară a localităților a fost majorat la 3.000 de lei pentru fiecare locuitor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 14:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 14:44 // Slider //  Realitatea.md

Uniunea Europeană a propus alocarea a încă 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în contextul creșterii prețurilor la energie. Anunțul a fost făcut de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în plenul Parlamentului. Potrivit oficialei, banii sunt destinați sprijinirii cetățenilor care au cea mai mare nevoie de ajutor pentru a face față facturilor la energie.

Marta Kos a explicat că, în ultimii doi ani, Uniunea Europeană a susținut eforturile Republicii Moldova de a-și consolida independența energetică, de a dezvolta producția internă de energie și de a construi o infrastructură mai rezilientă.

Totuși, noile evoluții regionale, inclusiv închiderea strâmtorii Ormuz și scăderea nivelului apei în Dunăre și Prut, au generat noi incertitudini și presiuni asupra prețurilor la energie, a menționat comisara europeană.

Marta Kos a mai declarat în plenul Parlamentului că eforturile Republicii Moldova și rezistența în fața ingerințelor străine și a atacurilor hibride sunt observate și apreciate în întreaga Europă.

„Europenii văd o națiune care se opune ingerințelor străine și atacurilor hibride. Ei văd o națiune care a făcut o alegere clară în favoarea Europei. Și acest lucru contează mai mult decât oricând”, a afirmat oficiala europeană.

Anunțul vine într-un moment în care Republica Moldova se confruntă cu presiuni asupra costurilor de achiziție a energiei electrice. Energocom a raportat pentru luna octombrie un preț mediu de procurare de 195,90 euro/MWh, iar Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a pregătit un proiect de majorare a prețului reglementat pentru energia livrată de furnizorul central.

Bugetul pentru compensații pentru sezonul 2026-2027 este estimat la 2,7 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!