Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

VIDEO Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat un centru pentru refugiații din Ucraina

11 Sept. 2026, 17:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2026, 17:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat, alături de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, și reprezentanta UNHCR în Republica Moldova, Katja Saha, un centru destinat refugiaților din Ucraina aflați în situații de vulnerabilitate.

Oficialii au mers la Centrul de cazare pentru refugiați UID 12, unde sunt găzduiți în special persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și oameni care au nevoie de îngrijire specializată. Centrul oferă atât refugiaților ucraineni, cât și cetățenilor Republicii Moldova cazare, îngrijire, sprijin psihosocial, servicii de reabilitare și suport pentru incluziunea socială.

 

Hadja Lahbib a discutat direct cu beneficiarii pentru a afla care sunt principalele lor nevoi și preocupări. Unul dintre subiectele abordate a fost tranziția de la sprijinul umanitar oferit refugiaților la soluții pe termen lung, care să fie integrate în sistemele naționale de protecție socială și de îngrijire.

„Mă bucur foarte mult de această vizită și de faptul că Republica Moldova avansează progresiv în parcursul său de integrare europeană. Astăzi vedem și eforturile de a transforma această experiență în sisteme și capacități naționale mai puternice.”, a declarat Comisara Europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză, Hadja Lahbib.

 

 

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat că vizita are loc într-un moment important pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru dezvoltarea sistemului național de protecție socială.

”Ne dorim ca integrarea europeană să fie vizibilă nu doar la Bruxelles, ci și în biroul unui asistent social, într-un serviciu comunitar, în viața unei persoane cu dizabilități, în protecția oferită unei femei care fuge de violență și în oportunitățile disponibile unui tânăr aflat în căutarea unui loc de muncă”, a declarat ministra Natalia Plugaru.

Comisara europeană a mers și la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, unde a cunoscut activitatea salvatorilor și capacitățile noastre de intervenție, inclusiv cele ale Echipei USAR Moldova, pregătită pentru operațiuni complexe de căutare și salvare urbană.

”Din 2024, Republica Moldova este membră cu drepturi depline a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În această vară, 48 de salvatori și pompieri moldoveni au mers în Grecia pentru a sprijini echipele europene în perioada cu risc ridicat de incendii forestiere. Este un exemplu că solidaritatea europeană funcționează în ambele direcții: primim sprijin atunci când avem nevoie și contribuim, la rândul nostru, atunci când partenerii europeni au nevoie de ajutor”, anunță MAI.

Vizita are loc în contextul eforturilor autorităților și partenerilor internaționali de a asigura sprijin persoanelor vulnerabile și de a găsi soluții durabile pentru refugiații ucraineni aflați în Republica Moldova.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 17:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 17:00 // Slider //  Ana Panaguța

De Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a acestei boli. În Republica Moldova, peste 136 de mii de persoane au beneficiat, în primele zece luni ale anului 2026, de medicamente și dispozitive medicale compensate pentru tratamentul diabetului zaharat. În acest scop, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 279 de milioane de lei din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Potrivit CNAM, în prezent, pacienții cu diabet au acces la 19 denumiri comune internaționale de medicamente compensate, administrate atât sub formă de pastile, cât și prin injecții. Totodată, sunt compensate dispozitive medicale precum testele și lanțetele pentru măsurarea glicemiei, senzorii pentru monitorizarea continuă a acesteia, acele și seringile pentru administrarea insulinei.

În 2026, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu o nouă combinație de substanțe active, Sitagliptinum + Metforminum, utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

De asemenea, din luna iunie, copiii și tinerii cu diabet zaharat de tip 1, cu vârsta de până la 25 de ani, beneficiază de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, compensați din fondurile AOAM. Aceste dispozitive permit urmărirea permanentă a nivelului glucozei în sânge și reduc necesitatea înțepăturilor repetate.

Accesul la tratament este asigurat prin intermediul medicului de familie și al endocrinologului. Medicamentele și dispozitivele medicale sunt compensate inclusiv pentru persoanele neasigurate.

În același timp, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a bolii. Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani și cele din grupurile de risc pot beneficia de examinarea profilactică a glicemiei în cadrul asistenței medicale primare. Depistarea valorilor crescute ale glicemiei și identificarea stărilor de prediabet permit intervenția la timp și reduc riscul apariției complicațiilor.

Mesajele sunt promovate în contextul Zilei mondiale a diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, care în acest an se desfășoară sub genericul „Acționează din timp împotriva diabetului”.

Specialiștii recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea periodică a glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului pentru menținerea sănătății și reducerea riscului de apariție a diabetului zaharat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!