Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Bărbatul care și-a omorât amicul de pahar, într-un subsol din Chișinău, condamnat la închisoare

14 Sept. 2026, 09:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
14 Sept. 2026, 09:42 // Societate //  Valentina Buza

Un bărbat în vârstă de 40 ani, care i-a luat viața amicului de pahar într-un subsol din capitală, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Crima a avut loc la 1 martie 2026.

Potrivit probelor administrate, inculpatul se afla împreună cu victima, un bărbat în vârstă de 61 de ani, într-un subsol din municipiul Chișinău, unde aceștia se adăposteau temporar. Cei doi se cunoșteau de mai mulți ani, lucraseră ca măturători în municipiu și periodic se întâlneau.

„După consumul de alcool, între acei doi a izbucnit un conflict. În timpul acestuia, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile și picioare peste diferite părți ale corpului, după care i-a înfipt un cuțit în regiunea gâtului. În urma leziunii provocate, victima a decedat pe loc.

Ulterior, inculpatul s-a prezentat la inspectoratul de poliție și a comunicat că, într-un subsol din municipiul Chișinău, se află cadavrul unui cunoscut de-al său. Inițial, acesta le-a declarat polițiștilor că victima ar fi fost atacată cu un cuțit de o persoană necunoscută, iar el ar fi fost rănit la mână în timp ce încerca să intervină. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

În timpul discuțiilor cu oamenii legii, bărbatul și-a schimbat declarațiile și a recunoscut că a încercat să-i inducă în eroare și că conflictul a avut loc între el și victimă.

„Acesta s-a apropiat de cadavru și a luat cuțitul cu care fusese înfiptă victima și a început să amenințe cu moartea angajații poliției, precum și să amenințe cu sinuciderea.

Ulterior, bărbatul a încercat să fugă de la fața locului. Acesta a fost somat în repetate rânduri să se oprească și, întrucât nu s-a conformat și continua să prezinte un pericol, polițiștii au efectuat mai multe focuri de avertisment în aer. Ulterior, inculpatul a aruncat cuțitul, fiind imobilizat și reținut”, mai precizează acuzatorii de stat.

Acesta nu și-a recunoscut vina. Inculpatul a fost anterior judecat pentru răpirea unei persoane, violarea de domiciliu și nesupunerea prin violență cerințelor administrației penitenciarului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!