Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Criză de interferon la Institutul Oncologic: Ministerul Sănătății anunță că preparatul deja este disponibil

14 Sept. 2026, 15:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2026, 15:08 // Societate //  Realitatea.md

Ministerul Sănătății informează că, începând cu 15 septembrie, interferonul alfa-2b va fi disponibil la Institutul Oncologic pentru pacienții care au nevoie de acest tratament.

Interferonul alfa-2b este un medicament cu acțiune imunomodulatoare și antitumorală. Nu reprezintă tratament de primă linie pentru majoritatea cancerelor, dar este utilizat în anumite afecțiuni oncologice și hematologice, în situații clinice bine definite și exclusiv la indicația medicului oncolog sau hematolog.

”Medicamentul a fost temporar indisponibil din cauza neexecutării obligațiilor contractuale de către furnizor. Ministerul Sănătății prezintă scuze pacienților cărora această situație le-a creat dificultăți și depune eforturi pentru a reduce riscul repetării unor asemenea situații. În paralel, sunt analizate mecanismele de achiziție și livrare. În luna iulie, Guvernul a aprobat conceptul și regulamentul Sistemului informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente, care, după implementare, va permite identificarea mai devreme a riscului de epuizare a stocurilor”, precizează Ministerul.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a recunoscut că Interferon lipsește la Institutul de Oncologie, iar problema ține de modul în care funcționează sistemul de achiziții publice centralizate în sănătate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 13:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
02 Nov. 2026, 13:20 // Slider //  Vlada Ciorici

Apărarea lui Vladimir Plahotniuc a cerut recuzarea procurorului Alexandru Cernei, acuzându-l că ar fi prezentat instanței informații false și neveridice în cadrul ședinței precedente. Procurorul respinge acuzațiile și susține că solicitarea nu are temei legal.

Avocatul Lucian Rogac a declarat că apărarea a prezentat probe în susținerea cererii și le-a anexat la demersul de recuzare.

„Apărarea a înaintat o cerere de recuzare în privința acuzatorului de stat, dat fiind faptul că, la ședința precedentă, acuzatorul de stat a furnizat instanței de judecată informații mincinoase și neveridice, astfel încercând să inducă în eroare opinia instanței de judecată. Acest lucru l-am demonstrat la ședința de astăzi și am anexat aceste probe la cererea de recuzare înaintată”, a afirmat Rogac.

 

De cealaltă parte, procurorul Alexandru Cernei afirmă că motivul invocat de avocați nu este prevăzut de Codul de procedură penală și că solicitarea ar reprezenta, mai degrabă, un dezacord față de poziția acuzării, exprimată în ședințele anterioare.

„Avocații au invocat un motiv de recuzare care nu este prevăzut de Codul de procedură penală. Această cerere conține mai mult un dezacord față de poziția acuzării”, a declarat procurorul.

Cernei a comentat și acuzațiile privind prezentarea eronată a unui document de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Acesta susține că a indicat volumul și fila din dosar în care se regăsește scrisoarea respectivă. Avocații ar fi contestat însă faptul că documentul menționat este cel la care se face referire în sentință.

 

Totodată, completul de judecată a admis cererea apărării privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale referitoare la schimbarea judecătorului din complet. Sesizarea urmează să fie examinată de Curtea Constituțională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, la 22 aprilie, la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a contestat sentința pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider democrat a fost găsit vinovat pe cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.