Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Nuntă cu tot orașul de față! Doi tineri din Criuleni s-au căsătorit chiar de hramul localității

21 Sept. 2026, 10:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Sept. 2026, 10:18 // Societate //  Cătălina Boico

Sezonul de nunți din acest an ne-a surprins cu extravaganță, lux, tradiții reinterpretate și idei parcă desprinse din filme. În această goană după evenimente ca la Hollywood, un cuplu din Criuleni a spart noile tipare și s-a căsătorit de hramul localității, pe scena din oraș, în fața tuturor localnicilor, scrie Cancan.md. 

Tinerii însurăței, Corina Gamarț și Liviu Fondos au o pasiune comună, dansurile populare, ambii făcând parte din ansamblurile locale, „Lozioara” și „Țărăncuța”. În calitate de dansatori, nu puteau lipsi de la hramul localității, așa că au prins doi iepuri deodată.

Îndrăgostiții au luat decizia îndrăzneață de a se căsători în timpul festivităților cu ocazia hramului orașului. Corina și Liviu au fost căsătoriți oficial chiar pe scenă, iar părinții le-au fost martori. Primarul a fost printre primii care le-au urat casă de piatră.

Mirii au purtat ținute tradiționale, la fel și socrii. Au încins hore și au respectat tradițiile de nuntă. Localnicii au savurat nunta celor doi ca un adevărat spectacol ce i-a transpus în timp.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 Sursa: Instagram/irisha.dimi

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!