Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O nouă rundă de subscriere la obligațiunile de stat. Dobânzi de până la 7,85%

21 Sept. 2026, 19:03
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
21 Sept. 2026, 19:03 // Economie //  Realitatea.md

Ministerul Finanțelor lansează o nouă rundă de subscriere la valorile mobiliare de stat (VMS), destinată persoanelor fizice. Subscrierile vor fi deschise în perioada 21 septembrie – 5 octombrie 2026, prin intermediul platformei eVMS.md.

Investitorii pot alege obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între unu și patru ani. Pentru titlurile cu termen de un an este oferită o dobândă anuală de 7,45%, pentru cele pe doi ani – 7,55%, pentru trei ani – 7,65%, iar pentru obligațiunile cu maturitatea de patru ani – 7,85%, scrie Bani.md.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar dobânda este achitată semestrial, direct în contul bancar al investitorului.

Comparativ cu runda precedentă, desfășurată în perioada 7–21 septembrie 2026, dobânzile au rămas neschimbate. Astfel, statul păstrează aceleași rate de 7,45%, 7,55%, 7,65% și 7,85%, în funcție de maturitatea aleasă. Noua rundă extinde perioada în care persoanele fizice pot investi în VMS.

Ministerul Finanțelor precizează că investițiile pot fi făcute integral online, prin platforma eVMS.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 08:38 // Slider //  Ursu Ana

Guvernul respinge criticile liderului PSRM, Igor Dodon, privind prezentarea raportului de activitate al premierului în afara Parlamentului. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, le recomandă socialiștilor să consulte legislația, care prevede că raportul anual al prim-ministrului este prezentat în Parlament în anul următor.

„Îi îndemnăm, de asemenea, să renunțe la fumigenele politice și să se ocupe de lucruri care contează pentru cetățeni”, a transmis Dumitru Ciorici.

Reacția vine după ce Igor Dodon a amenințat că PSRM va iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul nu se va prezenta până la sfârșitul anului în plenul Parlamentului pentru a da explicații privind activitatea Executivului. Socialistul a făcut apel și către celelalte fracțiuni de opoziție să susțină demersul.

Disputa a pornit după ce premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de mandat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guvern. Reprezentanții opoziției au venit la eveniment și au insistat să-i adreseze întrebări șefului Executivului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!