Noul ambasador al Statelor Unite în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter, a ajuns la Chișinău vineri, 25 septembrie. Misiunea diplomatică americană a publicat mai multe fotografii cu ambasadorul și soția sa în Capitală, iar Burkhalter a transmis și un prim mesaj după sosirea în țara noastră.
„Eu și soția mea, Gina, am sosit ieri la Chișinău. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm pentru consolidarea și dezvoltarea unor relații și mai puternice și mai prospere între Statele Unite și Republica Moldova.De asemenea, așteptăm cu nerăbdare să cunoaștem mai îndeaproape țara voastră și să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre voi. Pentru prima noastră plimbare, am vizitat Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și renumitul monument al lui Ștefan cel Mare. Ne-a făcut plăcere să explorăm centrul orașului și să admirăm edificiile Parlamentului, Guvernului, precum și Palatul Prezidențial. Voi fi bucuros să primesc recomandările voastre despre locurile pe care să le vizitez, ce lucruri și ce bucate tradiționale să încerc, pe măsură ce descopăr frumoasa voastră țară și oamenii ei minunați”, a transmis Joseph Mark Burkhalter.
Diplomatul a fost confirmat de Senatul SUA în luna august și a depus jurământul în fața secretarului de stat american Marco Rubio, înainte de a veni la Chișinău. Până la venirea lui Burkhalter, Ambasada SUA de la Chișinău a fost condusă de însărcinatul cu afaceri Nick Pietrowicz. Ultimul ambasador american cu mandat deplin în Republica Moldova a fost Kent D. Logsdon, care și-a încheiat misiunea în mai 2024.






