Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Luca Niculescu, prima reacție după desemnarea ca premier: „Nu pot promite miracole”

05 Oct. 2026, 22:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
05 Oct. 2026, 22:43 // În Lume //  Ana Panaguța

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, luni, că acceptă această responsabilitate cu deplina conştiinţă a dificultăţii momentului, transmit știrileprotv.ro.

El a precizat că prima misiune va fi construirea unei majorităţi parlamentare care să voteze un guvern ce va fi profund ancorat în direcţia europeană şi euroatlantică a României.

„Accept această responsabilitate cu deplina conştiinţă a dificultăţii momentului. România traversează de multă vreme o perioadă de incertitudine politică, într-un context economic şi internaţional care, la rândul său, este dificil. Prima misiune va fi construirea unei majorităţi parlamentare care să voteze un guvern ce va fi profund ancorat în direcţia europeană şi euroatlantică a României”, a declarat Luca Niculescu.

El a arătat că va avea discuţii cu partidele parlamentare pentru a construi această majoritate şi pentru a conveni asupra unui program de guvernare realist.

„În următoarele zile voi prezenta public rezultatul acestor consultări, priorităţile guvernului şi echipa cu care le vom pune în practică”, a subliniat Luca Niculescu.

„Nu pot promite miracole, dar ce pot promite este seriozitate în folosirea banului public, predictibilitate pentru economie, respectarea angajamentelor României, accelerarea investiţiilor şi a reformelor şi un stat care să funcţioneze cât mai bine pentru cetăţenii săi, adică pentru toţi românii. Un stat mai puternic înseamnă şi un stat mai bine protejat, iar în contextul unui război la graniţă avem nevoie de fermitate şi de viziune pentru a apăra România. Iar protejarea unei ţări înseamnă şi o societate capabilă să reziste dezinformării şi manipulării. Şi aici trebuie să ne întărim anticorpii. Avem nevoie de o perioadă de stabilitate şi de construcţie şi am în credere că o putem avea”, a spus premierul desemnat.

Niculescu a menţionat că există un exemplu recent pe care l-a citat şi preşedintele, care arată că atunci când dorim ceva, cu adevărat, atunci bine putem reuşi.

„În ultimii ani, în ultimii patru ani, partide politice, instituţii din administraţia centrală şi cea locală au lucrat împreună pentru acest obiectiv comun, aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cel mai important proiect după aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Iar astăzi România este, practic, prima dintre cele 8 ţări candidate care a încheiat evaluările tehnice ale procesului de aderare la această organizaţie, care este Clubul Democraţiilor Dezvoltate ale Lumii. Acest lucru a fost posibil pentru că, într-un moment important, oameni cu opinii, oameni cu apartenenţe politice diferite au reuşit să treacă dincolo de diferenţele dintre ei şi să privească spre ceva mai mare, spre interesul României. Există această vorbă potrivit cărei în lume sunt prea mulţi oameni care construiesc ziduri şi prea puţini care construiesc punţi. Iar acesta este unul dintre momentele în care România are nevoie de punţi. Să punem pentru o vreme ceea ce ne uneşte înaintea lucrurilor care ne despartă. Vă mulţumesc încă o dată pentru încredere, Domnule Preşedinte. Este momentul să construim”, a mai afirmat Luca Niculescu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!