Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Profesorii din Moldova, invitați să susțină examenele de gimnaziu și de bacalaureat. Care este motivul

13 Oct. 2026, 12:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
13 Oct. 2026, 12:25 // Societate //  Vlada Ciorici

Începe o nouă rundă de activități pentru consolidarea competențelor de evaluare ale profesorilor implicați în organizarea și desfășurarea examenelor naționale. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) invită toate cadrele didactice interesate să participe, transmite diez.md.

Inițiativa vizează:

# examenele naționale de absolvire a gimnaziului pentru toate disciplinele de examen;
# examenul național de bacalaureat pentru probele la: limba și literatura română, limba și literatura rusă, limba și literatura română pentru alolingvi, limba engleză și limba franceză.

Activitățile se vor desfășura în trei etape.

# Etapa I – înscrierea. Cadrele didactice se vor înscrie benevol prin completarea formularului destinat examenelor naționale de absolvire a gimnaziului și/sau a celui destinat examenului național de bacalaureat.

# Etapa a II-a – testarea și evaluarea. Participanții înscriși vor rezolva un test de examen și vor evalua, conform baremelor de corectare, câteva teste sau secvențe de teste pentru treapta la care s-au înscris. Această etapă se va desfășura cu prezență fizică, la Chișinău.

# Etapa a III-a – formarea. În funcție de rezultatele obținute și de necesitățile individuale de formare, vor fi constituite, la necesitate, grupuri de instruire.

Profesorii interesați sunt invitați să se înscrie aici pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului și aici pentru examenul național de bacalaureat. Termenul-limită pentru înscriere este 30 octombrie.

Prin această inițiativă, MEC și Agenția Naţională pentru Curriculum şi Evaluare își propun să asigure aplicarea unitară a criteriilor de evaluare și desfășurarea unui proces de examinare obiectiv și transparent.

Totodată, inițiativa vizează prevenirea fraudei, asigurarea corectitudinii notării și promovarea unui sistem de evaluare echitabil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În noiembrie 2025, în premieră în sistemul educațional din Republica Moldova, aproximativ 1.000 de profesori din toate raioanele și municipiile au rezolvat un test de examen național – fie de gimnaziu, fie de bacalaureat – și au evaluat trei lucrări diferite.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!