Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Republica Moldova va primi 102,9 milioane de euro de la BERD pentru proiecte de irigații

13 Oct. 2026, 16:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Oct. 2026, 16:02 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova va primi 102,9 milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii sunt destinați implementării proiectului „Moldova – Proiect de alimentare durabilă cu apă (irigații)”.

Acordul de finanțare a fost semnat astăzi, 13 octombrie, la sediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, de ministrul Eugeniu Osmochescu și de șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi.

„Din suma totală, până la 49,8 milioane de euro vor fi direcționate către reabilitarea sistemelor centralizate de irigații „Puhăcenii de Sus” și „Masivul Căușeni”. Lucrările vor include modernizarea infrastructurii de captare, pompare și distribuție a apei, asigurând astfel, accesul la servicii de irigare pentru aproximativ 6.900 de hectare de terenuri agricole.

Totodată, investiția beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, printr-un grant de până la 4,8 milioane de euro, acordat prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate. Finanțarea va fi completată de o contribuție de 7,2 milioane de euro, în cadrul Planului de Creștere al UE pentru Republica Moldova. Alte 53,1 milioane de euro din finanțarea BERD vor putea fi utilizate pentru modernizarea unor sisteme centralizate de irigații prioritare, care urmează să fie identificate de Guvern”, se arată în comunicatul emis de MAIA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Investiția urmărește, de asemenea, dezvoltarea capacităților Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare din Republica Moldova, în calitate de unitate de implementare a proiectului, precum și ale asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații și ale agricultorilor, pentru a asigura administrarea și întreținerea durabilă a sistemelor.

Se estimează că modernizarea infrastructurii va genera economii de aproximativ 13 milioane de metri cubi de apă anual și va contribui la triplarea producției agricole anuale în zonele reabilitate, potrivit Ministerului Agriculturii.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!