Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Parcul auto al Inspectoratului General de Carabinieri, completat cu 16 mașini noi. Din partea cui este donația

13 Oct. 2026, 17:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Oct. 2026, 17:19 // Societate //  Cătălina Boico

16 automobile noi au fost oferite Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) în cadrul proiectului EU4PUBLIC ORDER, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în cooperare cu Arma dei Carabinieri din Italia, cu sprijinul Eutalia S.p.A.

De asemenea, IGC a primit 40 de tablete robuste Dell Pro Rugged Extreme, 40 de imprimante portabile și 40 de invertoare de alimentare Energenie.

Noile dotări sunt destinate consolidării capacităților operaționale ale Inspectoratului General de Carabinieri, contribuind la sporirea mobilității personalului, îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a misiunilor și eficientizarea activităților operative în teren. Aceste mijloace de transport și echipamente vor permite intervenții mai prompte și mai bine coordonate, în sprijinul menținerii ordinii și siguranței publice.

„Acest sprijin material constituie o investiție concretă în modernizarea Inspectoratului General de Carabinieri și în consolidarea capacității instituției de a răspunde eficient provocărilor actuale în domeniul ordinii și siguranței publice. Prin intermediul Proiectului EU4PUBLIC ORDER, Uniunea Europeană susține dezvoltarea unui sistem de ordine publică modern, profesionist și eficient, în concordanță cu standardele și bunele practici europene. Cooperarea cu Arma dei Carabinieri din Italia facilitează, totodată, transferul de expertiză și consolidarea competențelor profesionale ale personalului IGC.

Pe lângă furnizarea de echipamente și mijloace de transport, proiectul include activități de instruire specializată, vizite de studiu și schimburi de experiență, precum și sprijin pentru dezvoltarea cadrului instituțional și operațional. O atenție deosebită este acordată respectării drepturilor omului, aplicării principiilor legalității, necesității și proporționalității și promovării unei abordări profesioniste în gestionarea ordinii publice. Predarea acestor dotări reflectă angajamentul comun al Uniunii Europene, al autorităților Republicii Moldova și al partenerilor italieni de a contribui la consolidarea unei instituții moderne, capabile să răspundă prompt și eficient nevoilor de siguranță ale comunității”, se arată în comunicatul emis de IGC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul EU4PUBLIC ORDER, finanțat de Uniunea Europeană, se desfășoară în perioada septembrie 2024 – august 2027 și este implementat în cooperare cu Arma dei Carabinieri din Italia, cu sprijinul Eutalia S.p.A., în beneficiul Ministerului Afacerilor Interne și al Inspectoratului General de Carabinieri din Republica Moldova.

Cu un buget de aproximativ 2 milioane de euro, proiectul urmărește consolidarea capacităților instituționale și operaționale ale IGC în domeniul ordinii și siguranței publice, prin dezvoltarea competențelor profesionale, promovarea standardelor europene și îmbunătățirea dotării tehnice și logistice. Prin activitățile sale, proiectul contribuie la modernizarea Inspectoratului General de Carabinieri și la dezvoltarea unor servicii de ordine publică mai eficiente, mai profesioniste și mai apropiate de nevoile cetățenilor.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!