Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O femeie din Capitală a pierdut două milioane de lei, după ce a căzut în plasa escrocilor

16 Oct. 2026, 12:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
16 Oct. 2026, 12:43 // Societate //  Cătălina Boico

O femeie din Chișinău a rămas fără două milioane de lei, bani obținuți prin contracararea unui credit, după ce a căzut în plasa escrocilor. Cazul a fost înregistrat în perioada 28 septembrie – 9 octombrie 2026.

Victima, în vârstă de 59 de ani, a fost contactată de persoane care s-au prezentat drept angajați ai companiei Moldcell, ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Sub pretextul anulării unor transferuri fictive către organizații criminale și al „protejării” banilor, suspecții au determinat-o pe femeie să le transmită suma prin intermediul unui curier.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Poliției Naționale, în ultimele 24 de ore au fost raportate trei cazuri de escrocherie telefonică. Prejudiciul total depășește 2,5 milioane de lei.

Totodată, alte 66 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a provoca prejudicii.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 11:39 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost la un pas să fie prejudiciat cu aproximativ 47.000 de lei. Victima, din raionul Briceni, ar fi fost contactată telefonic și prin intermediul aplicației Telegram de persoane necunoscute, care s-ar fi prezentat drept angajați ai companiei „Orange” și ai Centrului Național Anticorupție (CNA).

Sub pretextul unei presupuse datorii bancare, suspecții l-ar fi amenințat cu răspundere penală și l-ar fi determinat să le transmită bani. Astfel, bărbatul a predat 2.300 de euro și 1.000 de lei la o stație PECO din apropierea municipiului Bălți.

Ulterior, în urma măsurilor întreprinse de autorități, polițiștii au reținut în flagrant un tânăr de 18 ani, din Chișinău, chiar în momentul în care primea banii.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Oamenii legii întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!