Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Jurnalistul Mihai Avasiloaie: Conturile false reprezintă 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale

26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!