Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Boala Papei Leon schimbă percepția catolicilor asupra sănătății sale

28 Oct. 2026, 07:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
28 Oct. 2026, 07:07 // În Lume //  Valentina Buza

Diagnosticul de cancer pulmonar al Papei Leon și operația la care a fost supus au început să influențeze modul în care catolicii privesc starea lui de sănătate și papalitatea, a declarat marți ministrul de externe al Vaticanului, potrivit Reuters.

„Este într-un fel un moment de cotitură («gamechanger», în limba engleză, n.r.), le-a spus arhiepiscopul Paul Gallagher jurnaliștilor, în cadrul unui eveniment organizat la Roma.

Leon, în vârstă de 71 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală pe 13 octombrie, în urma căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân.

Cancerul era localizat și nu se răspândise, au anunțat medicii săi, iar Papa nu va avea nevoie de tratament suplimentar.

Gallagher a spus că, având în vedere vârsta relativ tânără a lui Leon pentru un papă și starea lui fizică bună, unii catolici îl consideră un papă „Superman”.

Boala a arătat că Leon „este un muritor de rând, la fel ca noi toți”, a spus arhiepiscopul.

Separat, Gallagher a abordat și recentul armistițiu convenit de Rusia și Ucraina pentru a permite accesul ajutoarelor în orașul ucrainean Oleșki, aflat sub controlul forțelor ruse.

El a spus că, deși Leon a vorbit recent atât cu președintele rus Vladimir Putin, cât și cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, nu crede că Vaticanul a fost implicat în negocierea armistițiului.

„Nu cred că am fost” implicați, a spus Gallagher.

Arhiepiscopul a vorbit, de asemenea, despre acordul în vigoare dintre Vatican și China privind numirea episcopilor catolici în statul comunist și a recunoscut „imperfecțiunile” acestui acord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acordul, semnat pentru prima dată în 2018, le oferă oficialilor chinezi un cuvânt de spus în ceea ce privește numirea episcopilor de către Papa Leon în țară.

„Nu este ușor, dialogul nu este ușor. Imperfecțiunile acordului sunt evidente, dar există un angajament de a persevera în dialog… și asta se va întâmpla în continuare”, a declarat Gallagher.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!