Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Am propus să fac un pas în spate, pentru a permite tranziție”. Nicoleta Colomeeț, după demisia de la AGE

28 Oct. 2026, 17:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
28 Oct. 2026, 17:57 // Actualitate //  Victoria Laur

Nicoleta Colomeeț afirmă că a făcut un pas în spate, pentru a consolida conducerea tehnică a Agenției de Guvernare Electronică. Directoarea instituției, plecată din funcție după ce datele  a 750.000 de cetățeni au fost accesate de hackeri, afirmă că impactul atacului cibernetic continuă să fie analizat.

„Securitatea infrastructurii digitale și protecția datelor oamenilor trebuie să fie priorități absolute. Echipa AGE lucrează neîntrerupt, împreună cu instituțiile partenere și specialiștii implicați, pentru remedierea vulnerabilităților și restabilirea funcționării sigure a serviciilor.

Am discutat cu premierul și am convenit că, în această etapă, AGE are nevoie de o consolidare puternică a conducerii tehnice. Am propus să fac un pas în spate pentru a permite această tranziție. Voi rămâne alături de echipă și voi contribui în continuare la misiunea pe care am început-o”, a transmis Nicoleta Colomeeț.

Interimatul funcției de director al AGE va fi exercitat în continuare de către Artiom Cociu.

În perioada 19-23 octombrie, hackerii au încercat să acceseze datele a circa un milion de moldoveni și au reușit să le extragă în cazul a 750.000. Potrivit prim-ministrului Vasile Tofan, acțiunea ar fi fost coordonată de actori străini.

Urmare a incidentului, premierul a anunțat că a convenit cu Nicoleta Colomeeț să se retragă din funcție.

Șefa Agenției Guvernare Electronică, rugată „să se retragă”, după ce datele a 750.000 de moldoveni au ajuns la hackeri

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!