Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Piața gazelor din Europa, sub presiune. Prețurile au crescut cu 40% într-o lună

31 Oct. 2026, 11:15
 // Categoria: Economie // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 11:15 // Economie //  Valentina Buza

Prețul gazelor naturale pe piața europeană a înregistrat o nouă majorare și a ajuns la aproape 1.200 de dolari pentru o mie de metri cubi. Potrivit datelor bursiere din 30 octombrie, cotațiile de pe hubul TTF din Țările de Jos au urcat cu 5,06%, echivalentul unei majorări de 57,39 dolari, până la 1.191,38 dolari pentru o mie de metri cubi. Scumpirea vine în pragul sezonului rece și pune presiune asupra pieței energetice europene, inclusiv asupra costurilor de achiziție pentru Republica Moldova, scrie BANI.MD.

Graficul tranzacțiilor arată o volatilitate ridicată, cu oscilații ale prețurilor în decurs de numai câteva ore. Cotațiile au urcat temporar până în apropierea pragului de 1.200 de dolari pentru o mie de metri cubi, după care au coborât spre 1.180 de dolari. Spre finalul intervalului analizat, prețurile au revenit pe creștere, apropiindu-se din nou de 1.192 de dolari.

Scumpirea este confirmată și de datele bursei ICE Endex, unde contractele futures TTF cu livrare în decembrie 2026 au fost cotate la 103,505 euro/MWh la închiderea sesiunii din 30 octombrie. Contractele pentru ianuarie 2027 au ajuns la 103,06 euro/MWh, ceea ce indică menținerea unor prețuri ridicate și pentru începutul anului viitor.

Creșterea nu este un fenomen izolat. Potrivit datelor Trading Economics, gazele naturale europene s-au scumpit cu aproximativ 40% în ultima lună, cotația de referință a ajuns la 103,58 euro/MWh pe 30 octombrie. Evoluția reflectă o schimbare față de începutul lunii, când prețurile se situau în jurul valorii de 74–77 euro/MWh.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru Republica Moldova, evoluția cotațiilor TTF prezintă o importanță deosebită, întrucât prețurile de pe piețele europene reprezintă un reper pentru contractele de achiziție a gazelor naturale. Menținerea unor cotații ridicate poate determina creșterea costurilor de import, în funcție de structura contractelor, perioadele de livrare și volumele cumpărate anterior.

În luna septembrie tariful la gaz pentru populația s-a majorat cu peste 70% și a ajuns la 24,14 lei metru cub.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:20 // Slider //  Victoria Laur

Moldovenii ar putea afla spre sfârșitul lunii noiembrie dacă vor exista premise pentru ajustarea tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la Radio Moldova că o eventuală modificare a prețului plătit de consumatori va depinde de evoluția costurilor de achiziție, dar și de volumul consumului în perioada următoare.

Întrebat dacă Republica Moldova trebuie să se aștepte la o majorare a tarifelor până la sfârșitul anului 2026, oficialul a evitat să ofere un răspuns categoric și a precizat că situația va putea fi evaluată mai clar către sfârșitul lunii noiembrie, scrie BANI.MD.

„La moment, dacă se mențin prețurile, probabilitatea de ajustare sau a necesității de ajustare o să vedem mai spre sfârșitul lunii, pentru că depinde foarte mult și de consum”, a declarat Dorin Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul a explicat că temperaturile din perioada următoare vor influența consumul de gaze și, implicit, presiunea asupra costurilor de aprovizionare. Din spusele lui, o toamnă mai blândă, cu un consum redus, ar putea diminua necesarul de gaze, în timp ce răcirea accentuată a vremii ar putea crește cererea.

În prezent, consumatorii achită un tarif de 26,14 lei pentru metrul de la gaz, tariful majorându-se cu peste 70% în luna septembrie. La momentul publicării știrii prețul metanului la TTF constituia 95,2 euro MWh, cu peste 30% mai mult față de ultimele 30 de zile.