Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Peste 1,38 milioane de vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova în 2025

01 Nov. 2026, 17:20
 // Categoria: Economie // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 17:20 // Economie //  Ana Panaguța

Peste 1,38 milioane de vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova în 2025, față de aproximativ 1,17 milioane în 2022. Totodată, numărul accidentelor rutiere a crescut cu 10,4% într-un an, iar transportul public a înregistrat 333 de milioane de pasageri. Cifrele se regăsesc în nota de fundamentare a Strategiei naționale privind Sistemele de Transport Inteligente pentru perioada 2026-2035 supusă consultărilor publice, transmite IPN.

Datele sunt prezentate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în argumentarea necesității elaborării Strategiei. Documentul mai indică o creștere a presiunii asupra infrastructurii de transport, pe fondul majorării numărului de vehicule și al dependenței de transportul rutier.

Potrivit documentului, numărul pasagerilor transportați în 2025 a crescut cu 8,3% față de anul precedent. 65,2% au utilizat transportul electric, 34% – autobuzele și microbuzele, iar transportul feroviar a înregistrat 286,6 mii de pasageri, adică mai puțin de 0,1%.

Nota de fundamentare mai arată că numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a fost de 189 în 2025, în scădere față de 2024, când au fost 209. Aproximativ 48,66% dintre accidente s-au produs în mediul urban.

În transportul de mărfuri, volumul total transportat de întreprinderile de profil a ajuns la 20,2 milioane de tone în 2025, comparativ cu 19,7 milioane de tone în 2021. Transportul rutier a reprezentat aproximativ 87% din volumul total de mărfuri.

Strategia pentru perioada 2026-2035, prevede dezvoltarea unui sistem național de transport inteligent, bazat pe tehnologii digitale, senzori și schimb de date în timp real. Printre măsurile propuse se numără monitorizarea și dirijarea traficului, informarea călătorilor, optimizarea transportului public, gestionarea parcărilor, prevenirea accidentelor și coordonarea transportului de mărfuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 08:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 08:02 // Societate //  Valentina Buza

Poliția avertizează șoferii și pietonii să manifeste prudență sporită, întrucât pe mai multe sectoare de drum din țară se circulă în condiții de ploaie. Carosabilul umed și vizibilitatea redusă pot favoriza producerea accidentelor.

Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza, să păstreze distanța față de celelalte vehicule, să utilizeze luminile corespunzătoare și să evite manevrele riscante.

În cazul unui accident sau al unei defecțiuni tehnice, șoferii trebuie să activeze luminile de avarie și să amplaseze triunghiul reflectorizant.

Totodată, pietonii sunt îndemnați să traverseze strada doar prin locurile permise și să se asigure că șoferii le cedează trecerea.

Poliția recomandă tuturor participanților la trafic să fie prudenți pentru a evita situațiile de risc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!