Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Performanță pentru Marin Robu! Halterofilul moldovean a cucerit bronzul la stilul smuls

02 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Sport // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 17:27 // Sport //  Cătălina Boico

Halterofilul Marin Robu a cucerit medalia de bronz la stilul smuls, în cadrul Campionatului Mondial desfășurat în China, cu un rezultat de 176 kg. Acesta a fost ulterior depășit de egipteanul Abdelrahman Younes, care a ridicat 177 kg, și de columbianul Yeison Lopez, cu 178 kg.

La stilul aruncat, sportivul moldovean a înregistrat un rezultat de 197 kg, clasându-se pe locul 15. La total, Marin Robu a acumulat 373 kg, ocupând poziția a șaptea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Titlul de campion mondial la total i-a revenit egipteanului Abdelrahman Younes, cu 390 kg, rezultat care reprezintă un nou record mondial. Pe locul secund s-a clasat columbianul Yeison Lopez, cu 387 kg, iar podiumul a fost completat de chinezul Lei Jiangqing.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!