Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

MSF 2026: Care este rolul Moldovei în asigurarea securității regiunii Mării Negre

06 Nov. 2026, 10:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 10:00 // Actualitate //  Victoria Laur

Rolul pe care îl joacă Republica Moldova în regiunea Mării Negre este mult mai însemnat decât dimensiunea sa geografică. Declarația aparține lui Özgür Ünlühisarcıklı, Director general pentru Europa de Sud și Europa Extinsă și Director regional pentru Turcia în cadrul German Marshall Fund (GMF).

Özgür Ünlühisarcıklı afirmă într-un interviu acordat pentru PISA că țara noastră are o poziție strategică importantă și a jucat un rol semnificativ pe parcursul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. În opinia sa, dacă Moldova s-ar fi orientat către Rusia mai devreme, Ucrainei i-ar fi fost mult mai dificil  să-și protejeze granițele.

„Este o țară aflată pe calea aderării la Uniunea Europeană. Dacă acest lucru se va întâmpla, iar Moldova va înregistra succese pe plan economic, politic și social, va deveni, cu siguranță, un exemplu pentru celelalte țări din regiune. Georgia ar fi trebuit să fie acea țară care să ofere un exemplu, însă procesul a rămas nefinalizat. Cred că s-au comis greșeli, atât din partea Georgiei, cât și din partea Uniunii Europene.

Să sperăm că procesul de aderare al Republicii Moldova va avea, într-adevăr, mai mult succes. În acest sens, cu cât avem mai mult succes în procesul de integrare europeană, cu atât ne putem aștepta la mai multe atacuri care exploatează vulnerabilitățile noastre”, a spus Özgür Ünlühisarcıklı.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul regional al GMF consideră că relația dintre Turcia și Republica Moldova este menținută de actorii politici, iar Ankara susține integritatea teritorială a Moldovei și încurajează populația din Găgăuzia să facă același lucru.

Declarațiile integrale le puteți urmări în videoul atașat.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 11:06 // Slider //  Daniela Baranovschi

Riscul de răspândire a gripei aviare crește odată cu migrația păsărilor sălbatice, iar proprietarii de păsări din gospodării sunt îndemnați să ia măsuri pentru a preveni infectarea acestora. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă ca păsările domestice să fie ținute în spații închise sau împrejmuite, fără acces la păsările sălbatice.

Deținătorii trebuie să asigure hrana și apa în locuri protejate, să limiteze accesul persoanelor străine în adăposturi și să respecte regulile de igienă și dezinfecție. ANSA avertizează că păsările domestice nu trebuie să intre în contact cu cele sălbatice.

Dacă observă îmbolnăviri sau cazuri neobișnuite de mortalitate în rândul păsărilor, proprietarii sunt îndemnați să anunțe imediat medicul veterinar sau subdiviziunea teritorială a ANSA.

Potrivit datelor, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost confirmate șapte focare de gripă aviară, toate depistate la păsări sălbatice.

Riscul este în creștere și la nivel european. Potrivit datelor Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), între octombrie 2025 și iunie 2026 au fost înregistrate aproape 8.000 de focare de gripă aviară în Europa. Numărul cazurilor depistate la păsările sălbatice a fost de patru ori mai mare decât în iarna precedentă.

În fermele de păsări, cele mai multe infectări au fost asociate contactului indirect cu păsările sălbatice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!