Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Doar 13 drone profesionale au ajuns în Moldova în perioada 2024–2026. Majoritatea, fabricate în China

09 Nov. 2026, 09:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 09:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Piața dronelor profesionale din Republica Moldova începe să prindă contur, însă importurile rămân modeste și sunt concentrate în câteva sectoare. În perioada 2024 – octombrie 2026, în țară au fost importate doar 13 drone de categorie medie, cu o greutate maximă la decolare între 25 și 150 de kilograme, în valoare totală de 267,2 mii de euro. Cea mai scumpă achiziție a fost o singură platformă fără pilot, evaluată la 172 mii de euro, arată o analiză realizată de economistul Iurie Rija, în baza declarațiilor vamale, scrie BANI.MD.

Potrivit economistului, anul 2025 a fost unul record pentru acest segment, cu zece drone importate, în valoare de aproape 230 de mii de euro, ceea ce reprezintă 86% din valoarea totală a importurilor analizate. Totuși, această creștere spectaculoasă a fost determinată în mare parte de o singură tranzacție, respectiv achiziția sistemului aerian fără pilot SP4, în valoare de 172 de mii de euro.

În schimb, în primele zece luni ale anului 2026, în Republica Moldova au ajuns doar două drone, cu o valoare cumulată de aproximativ 15,1 mii de euro. Ambele sunt destinate serviciilor profesionale de curățare, ceea ce indică apariția unei noi nișe de afaceri.

Analiza arată că, dintre cele 13 drone importate, șase sunt destinate instruirii operatorilor, trei sunt utilizate în agricultură, alte trei pentru curățarea fațadelor, geamurilor și panourilor fotovoltaice, iar una reprezintă un sistem aerian fără pilot al cărui scop nu este precizat în documentele vamale.

Deși dronele pentru instruire reprezintă aproape jumătate din numărul aparatelor importate, valoarea acestora este de numai 19,4 mii de euro. O parte dintre ele au fost achiziționate de Ministerul Afacerilor Interne, pentru pregătirea operatorilor.

În agricultură, unde utilizarea dronelor ar putea contribui la reducerea costurilor și creșterea productivității, importurile rămân surprinzător de reduse. În perioada analizată au fost aduse doar trei aparate, în valoare totală de 55,2 mii de euro. Prețurile variază considerabil, de la 4.500 de euro până la peste 28.000 de euro pentru o unitate.

Iurie Rija explică această situație prin costurile ridicate de achiziție, accesul limitat la finanțare și leasing, dar și prin posibilele dificultăți de reglementare a utilizării dronelor pentru lucrările agricole. Economistul precizează însă că unele echipamente ar putea fi importate în alte categorii de greutate sau sub alte poziții tarifare.

Un segment care începe să se dezvolte este cel al dronelor pentru curățarea clădirilor și panourilor solare. Trei companii diferite au importat asemenea echipamente între octombrie 2025 și iulie 2026, în valoare cumulată de 20,7 mii de euro. Potrivit analizei, apariția acestui segment este legată de cererea pentru servicii de curățare la înălțime și de dezvoltarea infrastructurii fotovoltaice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ceea ce privește originea echipamentelor, toate cele 13 drone importate sunt fabricate în China, însă nu toate au fost cumpărate direct de acolo. Șase au fost importate din China, patru prin România și trei prin Germania. Din punct de vedere valoric, România reprezintă 68,1% din totalul importurilor, datorită livrării celor mai scumpe echipamente.

Piața este concentrată în jurul câtorva importatori. Compania ABS SRL a adus patru aparate, în valoare de 182.000 de euro, reprezentând 68,1% din valoarea totală a importurilor. Pe locul al doilea se situează Agro Ghid SRL, cu două drone agricole, în valoare de 50,7 mii de euro. Împreună, cele două companii dețin 87,1% din valoarea importurilor analizate.

Diferențele de preț sunt considerabile. Deși valoarea medie a unei drone importate este de aproximativ 20.555 de euro, jumătate dintre aparate au costat cel mult 4.500 de euro. Dacă este exclus sistemul SP4, cea mai scumpă achiziție, prețul mediu scade la circa 7.935 de euro.

Economistul consideră că piața dronelor profesionale se află încă într-o etapă incipientă, iar dezvoltarea acesteia va depinde de accesul la finanțare, de reglementările privind utilizarea aparatelor fără pilot și de extinderea cererii pentru servicii specializate.

În opinia lui Iurie Rija, autoritățile ar putea stimula utilizarea dronelor în agricultură prin simplificarea procedurilor de înregistrare și autorizare a zborurilor, dar și prin includerea acestor echipamente în programele de subvenționare.

Totodată, economistul vede oportunități pentru companiile care ar putea presta servicii de stropire a culturilor, monitorizare agricolă și curățare a clădirilor, fără ca beneficiarii să fie nevoiți să investească direct în achiziția unor echipamente costisitoare.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 09:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Nov. 2026, 09:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova ar putea ajunge, până în 2027, într-o etapă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană similară celei în care se află Muntenegru în prezent, țară care se apropie de finalul procesului și pregătește tratatul de aderare. Dacă va menține ritmul reformelor, țara noastră ar putea încheia negocierile cu UE până în 2028. Declarațiile au fost făcute de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, care a început luni, 9 noiembrie, la Chișinău.

Oficialul european a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării europene și a menționat că autoritățile au accelerat reformele, inclusiv pe cele dificile din domeniul justiției. Potrivit acesteia, rezultatele au fost obținute în pofida presiunilor externe fără precedent.

„Republica Moldova a reușit să facă un salt considerabil spre calitatea de membru al Uniunii Europene. (…) Ați accelerat reformele, inclusiv reformele dificile, cum ar fi vettingul judecătorilor. Și ați reușit să faceți acest lucru în pofida unei presiuni fără precedent din exterior”, a declarat Marta Kos.

Comisara europeană a explicat că închiderea provizorie a 25 de capitole de negociere în 2027 ar plasa Republica Moldova într-o etapă similară celei în care se află Muntenegru. Această țară este cea mai avansată în procesul de aderare și se apropie de finalizarea negocierilor, urmând să pregătească tratatul de aderare.

Marta Kos a subliniat că anul 2027 va fi decisiv pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în foaia de parcurs, iar menținerea ritmului reformelor ar putea permite Republicii Moldova să încheie negocierile până în 2028.

„În momentul în care procesul de reforme va continua cu această viteză, acest lucru vă va plasa pe un parcurs foarte credibil pentru a închide negocierile către anul 2028. Cine ar fi crezut acum doi ani că noi vom vorbi despre anul 2028, anul când Moldova poate închide procesul de negociere?”, a spus oficiala europeană.

Totodată, comisara a menționat că sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene este esențial pentru avansarea procesului de aderare. Ea a subliniat că reformele trebuie să aducă schimbări concrete în viața oamenilor, printr-o economie mai puternică, creșterea nivelului de trai, infrastructură mai bună, acces la apă potabilă, noi oportunități pentru afaceri și locuri de muncă.

Marta Kos a anunțat că, în 2027, va fi pregătit un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova, care va continua Planul de creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro. Oficiala a dat asigurări că țara noastră va beneficia în continuare de susținerea Comisiei Europene.

„Există foarte multă voință și foarte mult sprijin pentru Moldova în întreaga Europă. (…) Puteți miza pe întregul sprijin al Comisiei Europene pe toată durata acestei călătorii”, a afirmat comisara europeană.

Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene se desfășoară în perioada 9–10 noiembrie, la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul reunește peste 700 de participanți și 70 de vorbitori, care discută despre progresele Republicii Moldova în procesul de aderare și reformele necesare pentru următoarea etapă a negocierilor.

Prima zi este dedicată Pachetului de extindere pentru 2026 și reformelor din domenii precum justiția, combaterea corupției, administrația publică, economia, tranziția verde, securitatea și protecția socială. În cea de-a doua zi, discuțiile vor continua în cadrul Forumului de Integrare Europeană, cu accent pe rolul Parlamentului, al societății civile și al mass-mediei în procesul de aderare.

Amintim că, la 4 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Pachetul de extindere pentru 2026, care include evaluarea progreselor Republicii Moldova și o foaie de parcurs pentru următoarea etapă a negocierilor. Până în prezent, țara noastră a deschis patru dintre cele șase clustere de negociere, care cuprind 24 de capitole.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea ultimelor două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – și îndeamnă statele membre să faciliteze acest pas până la sfârșitul anului 2026. Potrivit foii de parcurs, dacă va menține ritmul reformelor și va îndeplini condițiile stabilite, Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 de capitole de negociere în 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!