Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Duelul mitropoliilor, pentru atenția Martei Kos! Ce i-a oferit părintele Antonie comisarei europene

10 Nov. 2026, 19:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:49 // Actualitate //  Victoria Laur

După discuția cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, Marta Kos a avut o întrevedere și cu părintele Antonie al Basarabiei. Printre subiectele abordate s-au numărat „libertatea religioasă, dreptatea istorică și cooperarea pentru binele societății”, conform unui comunicat emis de Mitropolia Basarabiei.

„Înaltpreasfinția Sa a exprimat nădejdea că Republica Moldova își va împlini aspirația de integrare europeană, printr-un efort comun al instituțiilor publice și al întregii societăți, în care cultele religioase au o contribuție importantă. Ierarhul a subliniat că apropierea de Uniunea Europeană trebuie să se regăsească în viața oamenilor prin siguranță, libertate, dreptate și instituții în care cetățenii să poată avea încredere. Pentru Mitropolia Basarabiei, acest angajament se împletește firesc cu apartenența la Biserica Ortodoxă Română și cu păstrarea identității spirituale, culturale și naționale românești”, transmite instituția laică.

Părintele Petru a comunicat Martei Kos despre decizia instanței, prin care mitropoliei Basarabiei trebuie să îi fie restituite clădirile mai multor locașuri sfinte. În același timp, s-a mai vorbit despre misiuni sociale, pentru a ajuta familii vulnerabile și a sprijini victimele violenței, dar și a combate „dezinformarea politico-religioasă”.

Comisara europeană a primit de la mitropolitul Basarabiei o icoană cu imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:10 // Societate //  Victoria Laur

Circa 80.000 de femei din Moldova, care au între 25 și 45 de ani, stau acasă, pentru că au responsabilități de îngrijire a persoanelor vulnerabile. Este vorba despre copii sau persoane cu nevoi speciale.

Statisticile au fost prezentate de ministra Muncii, Natalia Plugaru, la Conferința de Extindere a UE. Oficiala a precizat că autoritățile caută soluții, pentru ca acestea să poată fi încadrate în câmpul muncii.

„Vârsta cea mai productivă din punct de vedere personal. Sunt vieți cumva nevalorificate, familii fără venit, multe sunt consecințe ale acestor cifre. Și motivele sunt diferite, fie îngrijesc un copil, o persoană vârstnică, o persoană cu dizabilitate”, a spus Plugaru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministra a menționat că printre măsurile luate în considerare de autorități se numără crearea locurilor de creșă, vouchere de recalificare profesională, dar și măsuri pentru a certifica reprezentanții diasporei, reveniți acasă.

De asemenea, autoritățile își propun să creeze și noi servicii pentru persoanele vârstnice, astfel încât piața muncii să poată fi revitalizată din prin încadrarea la serviciu a moldovenilor neangajați, responsabili de îngrijirea pensionarilor.