Salariul unui judecător începător este de circa 25.000 de lei. Magistrații sunt nemulțumiți de lefuri, însă, nu din cauza sumelor, ci a poziționării în grila de salarizare, afirmă Sergiu Caraman.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este de părere că lefurile judecătorilor trebuie să fie echivalente cu ale deputaților, pentru a echivala salariile primite de reprezentanții celor trei puteri în stat – legislativă, executivă și judecătorească. Oficialul a menționat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că leafa de 25.000 de lei al unui judecător ar fi suficientă „în cazul în care al exista o stabilitate a acestei remunerări”.
„Atunci când vorbim despre poziționarea unei funcții în această ierarhie, facem referire la Constituție. Obiecția noastră a fost că judecătorul, deși este conform Constituției unicul purtător a puterii judecătorești, (…) a fost poziționat la nivel de pretor în această grilă de salarizare. (…) Judecătorul să fie poziționat în această grilă de salarizare, acolo unde este locul conform Constituției și unde este poziția judecătorului într-un stat de drept. Dacă lucrul ăsta ar duce la un salariu enorm de mare, atunci să fie ajustată valoarea de referință care se stabilește anual. (…) În principiu, lucrul ăsta îl spune și Curtea Constituțională, că trebuie să existe o unificare a funcțiilor din cele trei puteri”, a explicat Sergiu Caraman.
Magistrații din Moldova sunt nemulțumiți de proiectul legii salarizării. Judecătorii protestează și poartă panglici albe pe mantii de la începutul lunii octombrie, fiind nemulțumiți de creșterile salariale care li se aplică conform documentului.

