Sergiu Caraman admite că mai există judecători corupți în sistem. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) afirmă, concomitent, că de-a lungul carierei nu i-a fost propusă mită.
Oficialul a relatat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că, în opinia sa, autoritățile nu au reușit să implementeze toate transformările pe care și le-au dorit. Totodată, conform lui, CSM a oferit posibilitate procurorilor să desfășoare investigațiile necesare.
„Admit că în sistemul judecătoresc încă mai avem cazuri de corupere. Lucrul ăsta se dovedește chiar și prin acele solicitări care au venit de la Procuratura Generală la Consiliul Superior a Magistraturii, pentru a da acordul la pornirea urmăririi penale în anumite cauze, în privința judecătorilor în funcție. Vreau să vă spun că Consiliul Superior a Magistraturii a oferit acest acord și a oferit posibilitate procurorului general să desfășoare investigații”, a spus Caraman.
Întrebat dacă i s-a propus vreodată mită, președintele CSM a insistat că nu a avut asemenea oferte, pentru că „în condițiile în care nu dai niciun motiv să se creeze impresia că ești corupt, nici nu vine nimeni să-ți propună nimic”.

