Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Prezența la vot în alegerile regionale din Găgăuzia a ajuns la 33,62%

15 Nov. 2026, 18:15
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 18:15 // Alegeri //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, la alegerile regionale din UTA Găgăuzia au votat 43.551 de alegători, ceea ce reprezintă 33,62% din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale. Datele au fost prezentate de Comisia Electorală Centrală.

Cea mai mare prezență la urne se înregistrează în circumscripția Bugeac, unde au votat peste 55% dintre alegători. La polul opus se află circumscripția Baurci, cu o rată de participare de aproximativ 23%.

Potrivit datelor CEC, dintre persoanele care și-au exercitat dreptul la vot, 56,02% sunt femei, iar 43,98% sunt bărbați. Cea mai mare pondere a alegătorilor o reprezintă persoanele cu vârste cuprinse între 66 și 75 de ani (63,57%), urmate de categoria 56–65 de ani (50,11%).

Între timp, Inspectoratul General al Poliției anunță că, până la ora 18:00, au fost înregistrate 12 incidente care vizează posibile încălcări ale legislației electorale. Este vorba despre:

• 3 cazuri de agitație electorală și afișare a materialelor electorale;
• 6 cazuri de transportare organizată a alegătorilor;
• un incident în cadrul unei secții de votare;
• un caz de presupusă corupere a alegătorilor;
• un caz de fotografiere a buletinului de vot.

Alegătorii mai au la dispoziție trei ore pentru a-și exercita dreptul la vot. Cele 67 de secții de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 17:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 17:48 // Slider //  Ana Panaguța

Mai multe persoane au fost identificate de polițiști în timp ce ar fi transportat ilegal alegători către secțiile de votare din Comrat și Ceadîr-Lunga. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi, în contextul desfășurării alegerilor regionale din UTA Găgăuzia.

Potrivit Poliției, persoanele vizate ar fi folosit atât automobile personale, cât și microbuze pentru a transporta alegătorii la secțiile de votare.

Oamenii legii verifică circumstanțele fiecărui caz, pentru a stabili toate detaliile și eventualele încălcări ale legislației electorale.

În acest context, Poliția reamintește că dreptul la vot trebuie exercitat în mod liber, fără presiuni, influențe sau constrângeri. Cetățenii sunt îndemnați să nu accepte bani, bunuri sau alte avantaje în schimbul votului și să nu se lase intimidați sau influențați.

De asemenea, persoanele care observă transportarea ilegală a alegătorilor sau alte acțiuni suspecte sunt îndemnate să sesizeze Poliția la numărul de urgență 112.

Poliția anunță că monitorizează în continuare situația din regiune și întreprinde măsuri pentru menținerea ordinii publice pe durata procesului electoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!