De 30 de ani, Republica Moldova este un stat independent, suveran și neutru, deși pe teritoriul țării este un conflict armat înghețat și staționează forțele armate ruse. Astăzi, când se marchează trei decenii de independență a țării Moldova a ales ferm cale spre o integrare europeană, pentru a promova libertatea cuvântului, democrația, drepturile fundamentale a omului și nu în ultimul rând siguranța și securitatea republicii.
Cum a pornit totul ca azi să ajungem la 30 de ani de independență?
Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces complex. În iunie 1988, la Chişinău s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării. Astfel, la pe 27 august 1991, în urma puciului de la Moscova, Republica Moldova şi-a declarat independenţa „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, aşa cum se menţionează în Declaraţia de Independenţă.
Acest eveniment a fost precedat de adoptarea Declaraţiei de suveranitate, la 23 iunie 1990, şi de neparticiparea, în ciuda presiunilor, la referendumul asupra menţinerii URSS, pe data de 17 martie 1991.
Cu toate acestea, drumul spre obţinerea independenţei faţă de URSS a fost unul complex, fiind marcat de manifestări civile, iar rezultatul final întârziind din cauza activiştilor pro-ruşi din stânga Nistrului sau adepţilor Partidului Comunist. Deşi a existat o dorinţă enormă de menţinere a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti în componenţa URSS, succesul mişcărilor naţionale de la sfârşitul anilor 1980 ai secolului trecut a fost incontestabil.
A urmat războiul armat între populația de pe malul drept al râului Nistru și gardiștii din stânga râului, care s-au opus independenții țării noastre, fiind ghidați în realitate de către Rusia, pentru a-și menține puterea geo-politică în regiune, precum și pentru faptul că, în stânga Nistrului se afla depozitul de armament al armatei a 14-a din componența fostei URSS.
Astfel, în urma acestui război, în care și-au pierdut viața circa 300 de moldoveni din dreapta Nistrului și peste 800 de stânga râului, a apărut „Republica Moldovenească Nistreană” sau Transnistria așa cum este cunoscută, însă nu a fost recunoscută de nici un stat, cu excepția Rusiei și a altor regiuni separatiste, care au fost create pe aceeași cale.
Când a fost semnată Declarația de Independență?
Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității, la 2 martie 1992, când a obținut statutul de membru al ONU. Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost un document adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova.
Documentul face referiri la „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, consacră, pentru spațiul de la est de Prut, denumire oficială: limba română. Acest act fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiece an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței.
Declarația a fost adoptată și semnată de 278 de deputați în Parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010, cu semnăturile acelorași deputați ai primului Parlament.
Declarația de independență a Republicii Moldova în mod clar și direct, susține suveranitatea Republicii Moldova pe teritoriul Transnistriei, deoarece este „o parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru”.
Ce a urmat după independență?
După independența dobândită Moldova cu greu s-a isprăvit să se mențină pe poziția de stat unitar. Au existat ani grei, cu Guverne și Parlamente care s-au perindat, iar cetățenii au simțit pe deplin sărăcia, salarii mizere, întârzieri la achitarea acestora, condiții de viață minime, fabrici și uzine închise, apoi privatizate etc.
În 2001 a urmat o cotitură, când la conducerea țării revin comuniștii, care încearcă restabilească ordinea în țară, însă prin constrângeri, asuprire și limitări de drepturi și libertăți ale cetățenilor, care au durat până în 2009, când a avut loc „revoluția Twitter”.
La 7 aprilie 2009, zeci de mii de tineri au protestat la Chișinău, acuzând guvernul comunist de fraude electorale. Protestele pașnice au degenerat în violențe datorită provocatorilor, infiltrați în mulțime. Au fost atacate și ocupate clădirile Parlamentului și Președinției, care ulterior au fost devastate și incendiate. Poliția a intervenit în forță, iar mulți protestatari au fost maltratați în comisariate. Acest protest este și actualmente învăluit de multe mistere, mulți din cei vinovați aflându-se în libertate.
Cu toate acestea, „Revoluția Twitter” a adus o schimbare radicală a regimului politic din țară. Astfel, la alegerile anticipate pe 29 iulie 2009, la care Partidul Comuniștilor s-a plasat din nou pe primul loc cu 44,69% (48 de mandate), partidele de opoziție (PL, PLDM, AMN și PDM) au făcut o coaliție numită Alianța pentru Integrare Europeană, având o majoritate fragilă cu 53 din cele 101 de locuri în Parlament formează un guvern.
Republica Moldova a trecut astfel la o nouă treaptă, iar noua coaliție parlamentară a primit susținerea partenerilor occidentali, care își doreau să facă din mica țară o istorie de succes a Parteneriatului Estic al UE. Au început să vină primele fonduri de susținere, țara a înregistrat succese pe plan extern și părea că Chișinăul în scurt timp va deveni un nou membru al UE.
