Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Talibanii au organizat o înmormântare pentru SUA și NATO, după retragerea din Afganistan

01 Sept. 2021, 12:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
01 Sept. 2021, 12:45 // În Lume //  Realitatea.md

Fotografii apărute marți arată o mulțime de talibani și susținători ai acestora organizând o „înmormântare” pentru forțele americane și NATO după ce acestea s-au retras din Afganistan. Insurgenții au sărbătorit acest eveniment mărșăluind pe străzile orașului Khost în timp ce țineau în mâini sicrie înfășurate în steaguri ale SUA și ale altor țări din alianța politico-militară.

La mai puțin de o zi după ce ultima trupă americană a părăsit țara după un angajament de aproape 20 de ani, talibanii și susținătorii lor au profitat de această ocazie și au organizat o „înmormântare” a trupelor armate.

Fotografiile care au fost realizate marți în Khost au fost distribuite la scară largă pe rețelele sociale. Mulțimea de oameni poate fi văzută fluturând steaguri talibane și ridicând în aer arme.

Parada victoriei din Khost a inclus de asemenea rugăciuni false și sicrie acoperite cu steagurile SUA, Marii Britanii, Franței și NATO.

„31 august este ziua noastră oficială a libertății. În această zi forțele americane și NATO de ocupație au fugit din țară”, a declarat liderul taliban Qari Saeed Khosti pentru o televiziune locală.

Statele Unite au finalizat retragerea din Afganistan la sfârșitul zilei de luni, punând capăt celui mai lung război al Americii.

Focuri de armă au fost trase în aer în Kabul și alte orașe afgane pentru a celebra plecarea trupelor coaliției internaționale care a invadat țara după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 cu scopul de a-i înlătura pe talibani de la putere și a-l captura pe liderul al-Qaeda, Osama bin Laden.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!