Partidul Socialiștilor au început vizitele politice în teritoriu, după vacanța de care s-au bucurat și au fost absenți unii din ei, cum ar fi chiar liderul PSRM, Igor Dodon, care nici nu a binevoit să se prezinte la ședințele Parlamentului din cadrul sesiunii extraordinare.
PSRM anunță că astăzi, au desfășurat mai multe ședințe ale partidului în teritoriu, fiind vorba de Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia.
„În Moldova a început un nou sezon politic și Partidul Socialiștilor își intensifică activitatea. Astăzi am mers în Autonomia Găgăuză, unde am avut întrevederi cu stafful PSRM din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești. În special, am discutat despre alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, care vor avea loc pe 19 septembrie”, anunță Dodon.
Liderul PSRM anunță că, la alegerile din Găgăuzia, PSRM și PCRM la fel participă în bloc și vor avea candidați în 21 de circumscripții.
„Consider că acest scrutin este foarte important atât pentru autonomie, cât și pentru Moldova în general. La fel ca la alegerile parlamentare, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor participă la alegeri pe o listă comună, desemnând candidați în 21 de circumscripții electorale, precum și susține suplimentar mai mulți candidați independenți care candidează cu sprijinul nostru politic. Este foarte important ca în rezultatul acestor alegeri, să obținem consolidarea forțelor sănătoase și să formăm majoritatea în parlamentul regional de legislatură nouă”, se mai arată în anunțul lui Dodon.
Precizăm că, la 19 septembrie curent, în Găgăuzia urmează să se desfășoare alegeri „parlamentare” regionale în cadrul Adunării Populare.





