Ilegalitățile continuă în Moldova! În acest weekend, 58 de conducători auto au fost înlăturați de la conducerea mijlocului de transport de către inspectorii de patrulare din varii motive, anunță IGP.
Potrivit responsabililor, 44 dintre aceștia se aflau în stare de ebrietate avansată. Șase au refuzat să treacă testul alcoolscopic, iar opt s-au ales cu dosare contravenționale.
Într-o notă informativă, IGP anunță că, în total, 1 200 șoferi s-au supus benevol riscului și au încălcat regulile de circulație, printre acestea fiind:
- depășirea limitei de viteză – 800 de conducători auto;
- nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră – peste 20;
- încălcarea regulilor de oprire şi neacordare de prioritate pietonilor – peste 70;
- traversarea străzii în locuri interzise de către pietoni – 70 de cetățeni;
- necuplarea centurii de siguranță – 70 de șoferi sancționați.
Îndemnăm atât conducătorii auto, cât și pietonii să respecte cu strictețe regulile de circulație rutieră și modul de comportare în trafic, mai adaugă oamenii legii.


