Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

După 20 de ani, au fost identificate încă DOUĂ victime ale atentatelor de la 11 septembrie, din SUA

08 Sept. 2021, 19:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
08 Sept. 2021, 19:21 // În Lume //  Realitatea.md

Alte două victime ucise în atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 au fost identificate oficial de anchetatorii americani, la 20 de ani de la tragedia care a îndoliat Statele Unite, cu ajutorul unei noi tehnologii de secvențiere a ADN-ului, relatează The Guardian.

Una dintre cele două victime este Dorothy Morgan, din Long Island, ale cărei rămășite au fost găsite în 2001, însă a fost identificată abia acum, pe baza noii tehnologii. Cea de-a doua victimă este un bărbat al cărui nume nu a fost făcut public, la cererea familiei, a anunțat directorul Institutului Medicol-Legal din New York, Barbara Sampson. Aceasta a precizat că cele două persoane sunt victimele 1.646 şi 1.647 care și-au pierdut viața pe 11 septembrie 2001, în atentatele de la World Trade Center.

2.753 de morți este bilanțul tragic lăsat în urmă de atentatele din SUA, când un comando Al-Qaida a lovit cu două avioane de linie Turnurile Gemene din Manhattan, New York. La 20 de ani de la tragedie, 1.106 oameni sunt în continuare neidentificați, mai scrie sursa citată. Autoritățile responsabile susțin că procesul de identificare nu va înceta.

„Acum 20 de ani am promis familiilor victimelor de la World Trade Center că vom face tot ce ne stă în putință, indiferent cât timp ne va lua va, pentru a-i identifica pe cei dragi. Aceste două noi identificări vin să confirme că vom continua să răspundem obligaţiilor imperioase pe care le avem față de acești oameni”, a precizat directorul Institutului Medicol-Legal din New York, Barbara Sampson, prin intermediul unui comunicat transmis presei.

Ancheta întreprinsă în ultimii 20 de ani, procesul și tehnicile implementate pentru identificarea victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001 reprezintă „cea mai importantă și mai complexă din istoria Statelor Unite”, a mai preciat Barbara Sampton. Noua tehnologie de secvențiere a ADN-ului stă la baza identificării celor două persoane, se mai arată în comunicatul transmis de Institutului Medicol-Legal din New York.

SUA comemorează 20 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, Statele Unite ale Americii comemorează 20 de ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center.

Preşedintele SUA Joe Biden va vizita pe 11 septembrie cele trei locuri emblematice ale atentatelor care au avut loc în urmă cu 20 de ani: New York, Pennsylvania (est) şi Pentagonul, a anunţat sâmbătă Casa Albă, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat, preşedintele american şi soţia sa Jill Biden vor aduce un omagiu şi vor comemora vieţile pierdute la New York, unde au căzut turnurile gemene de la World Trade Center, în Shanksville, Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de patru jihadişti şi în Arlington, Virginia, în apropiere de Washington, unde a fost atacat Departamentul Apărării al SUA.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!