Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un cuplu din Suedia a vrut să-și numească bebelușul Vladimir Putin. Statul a spus NU! Ce alte nume sunt interzise

13 Sept. 2021, 14:49
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
13 Sept. 2021, 14:49 // Life //  Realitatea.md

Un cuplu suedez a aflat, recent, că bebeluşul lor nu va putea purta numele ales. Agenţia guvernamentală Skatteverket a respins cererea celor doi de a-şi boteza fiul nou-născut Vladimir Putin. Conform regulamentului în vigoare, prenumele nu trebuie să fie ofensatoare şi nici să riște să le provoace neplăceri purtătorilor pe viitor.

Agenția guvernamentală suedeză Skatteverket a respins cererea unui cuplu de a-și numi fiul Vladimir Putin, a transmis un radiodifuzor public al țării.

În Suedia, părinţii sunt obligaţi să raporteze autorităţilor numele bebeluşilor în primele trei luni de la naştere, iar opţiunea aleasă de cei doi – numele preşedintelui rus Vladimir Putin – nu a fost pe gustul administraţiei locale.

Legea privitoare la numele copiilor a fost adoptată în 1982 și actualizată în 2017. Prenumele nu trebuie să fie ofensatoare şi nici să riște să le provoace neplăceri purtătorilor pe viitor. De asemenea, prenumele trebuie să fie diferite de numele de familie.

Pe „lista neagră” a oficialilor suedezi se află şi o serie de cuvinte interzise, care, „dintr-un motiv evident, nu sunt potrivite ca prenume”. Legea se aplică și în cazul adulților care doresc să își schimbe numele.

Potrivit statisticilor existente, în ţara nordică există 1.413 bărbați numiți Vladimir. Iar dintre aceştia, niciunul nu are şi numele de familie Putin. Alte nume respinse de agenție sunt Allah, Q, Ford și Pilzner. Cu toate acestea, există şi nume mai puţin obişnuite, precum Metallica sau Google, care au reuşit să ocolească legea suedeză.

Cifrele oficiale puse la dispoziţie de Biroul de Statistică din Suedia arată că cele mai populare 10 nume de băieți din ţară sunt Noah, William, Hugo, Lucas, Liam, Oscar, Oliver, Matteo, Elias și Adam.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cetățenii vor putea verifica dacă datele lor personale au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea informațiilor direct în aplicația EVO sau în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md.

Noua opțiune ar urma să fie disponibilă până la 27 noiembrie. Pentru a verifica datele, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă informațiile sale au fost accesate fără autorizare și, după caz, ce date au fost vizate.

Cetățenii care nu folosesc EVO vor putea solicita aceste informații direct de la AGE, printr-o petiție. Cererea poate fi transmisă online, pe platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail petitii@egov.md, cu semnătură electronică. De asemenea, petiția poate fi expediată prin poștă sau depusă personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE precizează că verificările privind datele extrase neautorizat continuă, în colaborare cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Răspunsurile oferite cetățenilor vor include informațiile confirmate la momentul comunicării și vor putea fi completate pe măsură ce verificările avansează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!