Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO Accident mortal la Edineț! Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce se odihnea pe scaunul de lângă poartă

18 Sept. 2021, 15:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Sept. 2021, 15:44 // Societate //  Realitatea.md

Un accident rutier a avut loc astăzi, în localitatea Terebna, raionul Edineț. După ce a fost lovit de o mașină, un bărbat a decedat. Pasagera care se afla în automobil a fost internată în spital. Potrivit oamenilor legii, totul s-a produs din motiv că șoferul a pierdut controlul volanului. 

Mașina de marca Mercedes era condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din raionului Edineț. În automobil se mai afla și o tânără de 19 ani. Din motive necunoscute, tânărul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe drum și a tamponat un bărbat de 61 de ani, din satul Terebna, care se afla pe scaun lângă gardul organizației unde activa în calitate de paznic.

În urma accidentului rutier, bărbatul a decedat până la sosirea ambulanței, iar pasagera a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Raional Edineț.

De asemenea, potrivit informațiilor, șoferul nu se afla în stare de ebrietate. Urmează ca băiatul să fie cercetat penal în libertate.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!