Pădurile joacă un rol important nu doar în prelucrarea CO2 din atmosferă, ci au un rol semificativ și asupra climei globale, un impact important având și asupra ploilor și a apelor terestre. Potrivit unui studiu, pădurile sunt un factor important și în redresarea economică a unei țări, informează Realitatea.md cu referire la Euronews.
Potrivit sursei, care aduce exemplul Braziliei, tăierile masive de păduri au provocat schimbări dramatice în ceea ce privește nivelul de precipitații căzute. Acest lucru a fost devastator pentru economie Braziliei, în special în ceea ce privește producția de soia și porumb.
„Aceste rezultate vin în contradicție cu gândirea majorității economiștilor, conform căreia protecția pădurilor este un lux”, a menționat Frances Seymour, cercetător în cadrul World Resources Institute.
Potrivit expertului, limitarea defrișărilor este în interesul acestor țări, ca să mențină nivelul de aprovizionare agricolă. Pădurile au un rol-cheie în reglarea nivelului de apă, carbon și a ciclurilor energetice a climei. Aceasta înseamnă un control local și regional al ploilor prin evaporarea apei din copaci.
„Evapotranspirația” este procesul de transfer al apei din sol – în atmosferă. Se poate realiza prin evaporarea apei la căldură, sau prin transpirarea plantelor care absorb apa din sol și o drenează spre crengi și frunze.
Defrișările afectează nivelul de ploi în Brazilia și experții sunt îngrijorați că agricultura braziliană va avea de suferit foarte tare.
Vestea bună anunțată de cercetători este că există o mare parte din teritoriul țării, care continuă lucrările agricole dar fără necesitatea de a defrișa păduri.
Mai sunt și alte beneficii în păstrarea pădurilor, este de părere Deborah Lawrence, profesoară de științe ale mediului la Universitatea din Virginia, SUA. Ea menționează că prin metoda de evaporare a apei, pădurile răcoresc aerul fierbinte, iar particulele ar putea eventual forma nori, sau pot produce aerozoli organici, care să răcorească planeta, susține profesoara.
„Istoria umanității este enormă. Când tu defrișezi păduri, este ca și cum ai avea o jumătate de grad în plus la încălzirea globală. Aceasta are un effect mare. Astfel cresc tot felul de presiuni de încălzire asupra oamenilor. Eu nu voi exagera, spunând că pădurile sunt un regulator important al climei”, a adăugat Deborah Lawrence
Cercetătorii speră că aceste noi informații vor pune presiune pe Guvernul Brazilian, ca să schimbe politica internă și să se focuseze mai mult pe prevenirea defrișărilor ilegale de păduri.