Curs valutar
  • EUR
    20.2207
    0.0638%
  • USD
    17.7406
    -0.1691%
  • RUB
    0.2104
    0.6654%
  • RON
    3.8349
    0.1591%
  • UAH
    0.3962
    0.3029%

Toate știrile

28 septembrie 2026

UE se teme de un eventual vid de putere creat după retragerea Angelei Merkel

23 Sept. 2021, 15:16
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2021, 15:16 // Alegeri //  Realitatea.md

Retragerea Angelei Merkel de pe scena politică suscită temeri privind un eventual vid de putere în cadrul Uniunii Europene, confruntată cu proiecte decisive pentru supravieţuirea sa, dar şi cu speranţa unei reînnoiri, comentează AFP joi. În ultimele luni, liderii UE şi-au înmulţit omagiile şi mulţumirile faţă de cea care a condus Germania din 2005, aproape la fel de mult timp precum cancelarul Reunificării, Helmut Kohl (1982-1998).

Premierul olandez Mark Rutte a salutat „enorma autoritate” a acesteia. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat în ce măsură spiritul analitic al acestei chimiste, doctor în ştiinţe, a fost crucial pentru a debloca negocieri europene, uneori interminabile.

Angela Merkel, cel mai longeviv şef de guvern printre democraţiile europene, a jucat un rol decisiv în UE, explică politologul Janis Emmanouilidis, de la European Policy Centre (EPC). Ea îşi va lua rămas bun la câteva luni după alegerile legislative germane de duminică, perioadă în care se va forma un nou guvern.

„Bineînţeles, plecarea sa lasă un vid”, a declarat expertul citat pentru AFP, evocând „sfârşitul unei epoci”. În cursul celor 16 ani în care s-a aflat la putere, Angela Merkel a trebuit să facă faţă unei „crize permanente” a UE, de la criza financiară din 2008 până la pandemia de coronavirus, trecând prin Brexit, aminteşte acelaşi expert.

Discursurile sale asupra Europei nu vor intra însă în istorie. Lipsită de o mare viziune, cancelarul îşi datorează buna imagine talentelor sale de administrator pragmatic, care i-au permis să menţină unitatea UE în adversitate, forjând compromisurile necesare.

Ea a dovedit „continuitate şi fermitate”, ceea ce numeroşi europeni au apreciat în perioade de incertitudini. „Viitorul cancelar va trebui mai întâi să capete anvergură înainte de a putea pretinde să o înlocuiască în acest rol”, subliniază el. Nu contează dacă acesta se va numi Armin Laschet (CDU), Olaf Scholz (SPD) sau Annalena Baerbock (Verzi).

Potrivit unui studiu efectuat în 12 ţări ale UE de către Consiliul European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR), 41% dintre persoanele intervievate afirmă că ar vota mai degrabă pentru Angela Merkel decât pentru Emmanuel Macron dacă ar trebui să aleagă un preşedinte pentru Europa.

În timpul crizei euro, la începutul anilor 2010, ea a suscitat totuşi indignare după ce a întârziat să vină în ajutor ţărilor îndatorate, ca Grecia, generând temeri la un moment dat de o implozie a monedei unice.

„Angela Merkel nu a salvat Europa”, afirmă fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. „Este naraţiunea germană că ea a fost la originea tuturor soluţiilor în crizele grave”, a declarat el cotidianului belgian Le Soir. „Nu subestimez rolul pe care ea l-a jucat, dar sunt departe de a-l supraestima pentru că şi-a trăit propriile ezitări în timpul acestei perioade care a fost printre cele mai dificile ale construcţiei europene”, a afirmat Juncker.

Potrivit acestui veteran al politicii luxemburgheze, Merkel a acţionat totuşi ca o „femeie de stat”, deschizând frontierele germane refugiaţilor în 2015, în pofida atacurilor cărora le-a fost ţintă în ţara sa şi „ea a acţionat bine” în timpul pandemiei, acceptând un plan de salvare istoric de 750 miliarde de euro care a întruchipat solidaritatea europeană.

Fostul ministru spaniol de externe, Ana Palacio, reproşează cancelarului „strategia sa constând în a aştepta ca situaţiile disperate să necesite măsuri disperate”. Această strategie „a fost adesea în profitul celor care încalcă regulile”, susţine ea, referindu-se la tergiversările germane faţă de şeful guvernului ungar, Viktor Orban, a cărui ţară s-a îndepărtat de valori europene.

Or, UE se confruntă cu provocări istorice: reconstruirea unei economii puternice după pandemie, lupta împotriva schimbării climatice, afirmarea rolului său geopolitic în faţa SUA şi a Chinei…

„Angela Merkel a menţinut poate abil statu quo-ul asupra continentului în cursul ultimilor ani, dar provocările cu care se confruntă Europa în prezent cer soluţii radicale şi nu schimbări cosmetice. UE are nevoie astăzi de o Germanie vizionară”, apreciază Piotr Buras, de la ECFR.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
28 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că sectorul silvic nu are nevoie de un număr mare de angajați, ci de oameni care își fac corect meseria și sunt cu adevărat interesați de protejarea pădurilor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei.

Hajder a recunoscut că există problema lipsei de specialiști în domeniu, inclusiv a numărului redus de tineri interesați de studiile în silvicultură. Totuși, ministrul spune că acest lucru nu ar trebui să împiedice restructurarea sistemului.

„Decât să păstrăm un om care are intenții rele și nu își face corect treaba, mai bine fără el. Să rămână oameni cinstiți, care își fac treaba”, a declarat Hajder.

Ministrul a explicat că, în opinia sa, un sistem silvic eficient nu trebuie să fie construit în jurul numărului de angajați și al salariilor acestora, ci în jurul necesităților reale ale pădurilor.

„Noi nu avem nevoie de păduri ca să dăm o tonă de salarii, ca să hrănim o tonă de oameni care lucrează pe spatele ei. Nu ne trebuie să punem presiune pentru salarii pe păduri. Noi trebuie să avem exact atâția oameni cât ne trebuie ca să ajute pădurile”, a spus ministrul.

Hajder a subliniat că, după reorganizarea sistemului, numărul angajaților ar putea fi mai mic, dar aceștia ar trebui să fie mai bine pregătiți și implicați în protejarea pădurilor.

„Mai bine mai puțini și mai corect și oameni care iubesc această meserie”, a conchis ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!