Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

COVID a provocat cea mai mare scădere a speranței de viață din vestul Europei, de la cel de-al Doilea Război Mondial

27 Sept. 2021, 10:51
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
27 Sept. 2021, 10:51 // Life //  Realitatea.md

Rezultatele unui studiu realizat de Centrul Leverhulme pentru Științe Demografice din Oxford arată că pandemia de coronavirus a șters ani de progrese în ceea ce privește speranța de viață și natalitatea, producând cea mai mare scădere a speranței de viață de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Speranța de viață a scăzut cu mai mult de șase luni comparativ cu situația din 2019 în 22 din cele 29 de țări analizate în studiu, care a cuprins Europa, Statele Unite și Chile. Au existat diminuări ale speranței de viață în 27 din cele 29 de țări în general.

Potrivit experților, cele mai mari scăderi ale speranței de viață s-au înregistrat în rândul bărbaților din SUA, cu un declin de 2,2 ani față de nivelul din 2019, urmat de bărbații lituanieni (1,7 ani).

În Statele Unite, creșterea mortalității a fost în principal în rândul celor activi pe piața muncii și a celor sub 60 de ani, în timp ce, în Europa, decesele predominant în cazul celor peste 60 de ani au contribuit semnificativ la creșterea mortalității.

„Pentru țările din vestul Europei, cum ar fi Spania, Anglia și Țara Galilor, Italia, Belgia ultima dată când astfel de mari magnitudini de scădere a natalității au fost observate într-un singur an a fost doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat dr. Jose Manuel Aburto, coautor al studiului.

„Femeile din opt țări și bărbații din 11 țări au suferit pierderi mai mari de un an. Pentru a contextualiza, au fost necesari în medie 5,6 ani pentru ca aceste țări să realizeze o creștere cu un an a speranței de viață. Progresele au fost anulate în cursul anului 2020 de COVID”, a spus Aburto.

Bărbații, mai afectați de scăderea speranței de viață

Datele mai arată că bărbații au înregistrat scăderi mai mari ale speranței de viață decât femeile din majoritatea celor 29 de țări. Cele mai multe reduceri ale speranței de viață în diferite țări au fost atribuite deceselor oficiale asociate COVID.

Dr. Ridhi Kashyap, un alt autor coproducător, a declarat că cercetătorii sunt conștienți de mai multe probleme legate de numărarea deceselor COVID, cum ar fi testarea inadecvată sau clasificarea greșită. Cu toate acestea, el a adăugat că „faptul că rezultatele noastre evidențiază un impact atât de mare, care este direct atribuibil COVID-19, arată cât de devastator a fost un șoc pentru multe țări”.

Kashyap a făcut apel să fie disponibile mai multe date cu privire la efectele pandemiei.

„Cerem urgent publicarea și disponibilitatea mai multor date dezagregate dintr-o gamă mai largă de țări, inclusiv țări cu venituri mici și medii, pentru a înțelege mai bine impactul pandemiei la nivel global”.

Săptămâna trecută, Office for National Statistics a estimat că speranța de viață a bărbaților din Marea Britanie a scăzut pentru prima dată în 40 de ani din cauza impactului COVID.

Potrivit experților ONS, se așteaptă ca un băiat născut între 2018 și 2020 să trăiască până la 79 de ani, în scădere de la 79,2 pentru perioada 2015-2017. Până acum, la nivel global, au fost raportate aproape 5 milioane de decese cauzate de noul coronavirus.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 10:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 10:53 // Societate //  Ana Panaguța

Începutul noului an școlar poate fi sărbătorit și fără baloane cu heliu lansate în aer, care pot ajunge în natură și reprezenta un pericol pentru păsări și alte animale. Apelul vine din partea Ministerului Mediului, în contextul festivităților de 1 septembrie.

Instituția îi îndeamnă pe elevi, părinți și profesori să opteze pentru alternative mai prietenoase cu mediul, precum flori, stegulețe, pancarte, muzică sau aplauze.

Ministerul Mediului atrage atenția că baloanele lansate în aer nu dispar, ci ajung în mediul înconjurător și pot fi confundate cu hrană de către păsări și animale, punându-le viața în pericol.

„Bucuria noastră de o zi nu trebuie să lase gunoi în natură”, transmite Ministerul Mediului, îndemnând comunitatea școlară să marcheze începutul anului de studii într-un mod responsabil față de mediu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!