Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Primăria Chișinău, hotărâtă să „lupte” cu corupția. Se dorește o strategie anticorupție pentru 2021-2025

27 Sept. 2021, 13:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Sept. 2021, 13:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Municipalitatea își dorește propria strategie anticorupție pentru perioada 2021-2025. Anunțul a fost făcut de către edilul Capitalei, Ion Ceban, pe Facebook.

Ceban susține că la document lucrează Primăria municipiului Chișinău în cooperare cu PNUD Moldova.

„Astfel, PNUD Moldova a contractat un grup de experți din cadrul Centrului de analiză și prevenire a corupție în vederea elaborării Planului local anticorupție pentru APL Chișinău. Dezvoltarea climatului de integritate, a responsabilității, transparenței și rezistenței la riscurile de corupție ale agenților publici din cadrul autorităților administrației publice locale și aleșilor locali este un domeniul strategic pentru Primăria Chișinău. Pe parcursul săptămânii trecute, experții CAPC, au organizat sesiuni de interviuri pentru direcțiile generale din cadrul Primăriei. Experții își propun ca până la sfârșitul săptămânii curente să prezinte draftul final al planului local anticorupție”, anunță Ceban.

Potrivit edilului, până la sfârșitul lunii octombrie urmează a fi prezentat draftul proiectul-plan anticorupție.

Pe parcursul lunii noiembrie ne propunem să avem dezbateri și consultări publice, avizarea de către CNA, iar la sfârșitul anului să-l propunem spre avizare la CMC, a conchis edilul.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 07:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
04 Nov. 2026, 07:59 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Chișinăul ar putea încheia discuțiile pentru mai mult de 20 de domenii de politici în 2027. Prin comparație, pentru Ucraina sunt stabilite obiective privind finalizarea provizorie a negocierilor în doar șapte domenii. Diferența este evidențiată într-un document al Comisiei Europene, obținut de publicația POLITICO.

Această diferență ar putea duce la o separare tot mai clară a parcursurilor europene ale celor două state, ale căror candidaturi au avansat până acum în paralel. Astfel, Republica Moldova este considerată într-o poziție mai favorabilă pentru a avansa într-un ritm accelerat spre aderarea la Uniunea Europeană.

Totuși, Comisia Europeană nu își asumă un termen concret pentru încheierea negocierilor de aderare nici în cazul Republicii Moldova, nici al Ucrainei.

În cazul Kievului, Bruxelles-ul solicită accelerarea reformelor privind statul de drept. Îndeplinirea cerințelor esențiale în acest domeniu, în prima jumătate a anului 2027, este considerată o condiție pentru încheierea provizorie a negocierilor pe anumite capitole.

Printre domeniile în care Ucraina ar putea finaliza provizoriu negocierile anul viitor se numără educația și cultura, proprietatea intelectuală, ocuparea forței de muncă și politica socială, politica industrială, cercetarea, relațiile externe, precum și politica externă și de securitate.

Un alt obiectiv al Comisiei Europene este deschiderea, până la sfârșitul anului 2026, a celor două grupuri de negocieri restante pentru Ucraina: clusterul patru, care vizează agenda verde și conectivitatea durabilă, și clusterul cinci, referitor la resurse, agricultură și coeziune.

Precizăm că Republica Moldova se află într-un grup de patru țări pentru care Uniunea Europeană pregătește foi de parcurs, pe care le va prezenta pe 4 noiembrie.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la UE în iunie 2022, iar negocierile oficiale au fost lansate simultan în iunie 2024. În octombrie, cele două state au deschis discuțiile pe domenii care vizează piața internă, competitivitatea și creșterea economică.

Comisia Europeană subliniază că aderarea presupune alinierea legislației și instituțiilor naționale la standardele comunitare în toate cele 35 de domenii de negociere. În cazul Ucrainei, războiul declanșat de Rusia complică suplimentar procesul de reformă și implementarea legislației necesare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!