În cadrul proiectului transfrontalier „Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”, implementat în perioada aprilie 2020- septembrie 2021 în patru raioane din Republica Moldova și trei județe din România, au fost oferite servicii de calitate mai multe servicii.

Mai exact, proiectul dirijat de Asociația Obștească „Copil, Comunitate, Familie” și Fundația „Star of Hope România” și-a propus să ofere servicii de sănătate mai calitative familiilor cu copii cu vârsta până la trei ani și femeilor însărcinate în ultimul trimestru și de a reduce potențiale riscuri sociale și îmbolnăviri care ar putea fi prevenite.

Astfel, 133 de lucrători medicali din peste 60 de localități rurale și urbane și-au îmbunătățit abilitățile în domeniul identificării timpurii a tulburărilor de dezvoltare, dizabilităților și a altor probleme de sănătate fiind îndrumați de către mentorii din cadrul proiectului.

„Rolul nostru în calitate de mentor a fost să ghidăm asistentele medicale pentru a-și îmbunătăți abilitățile de monitorizare a dezvoltării copilului și identificării timpurii a posibilelor întârzieri de dezvoltare și suportul părinților cu recomandări în baza modelului Reabilitării bazate pe Comunitate în caz de depistare a unor întârzieri. Ne bucurăm că asistentele medicale au apreciat intervenția noastră atât a întâlnirilor fizice, cât și online.”, a transmis Natalia Făureanu, mentor A.O Copil, Comunitate, Familie.

Părinții/îngrijitorii copiilor de 0-3 ani, precum și femeile însărcinate în ultimul trimestru de sarcină au primit informații referitor la dezvoltarea copilului, atașament, vaccinare, comunicarea cu copilul, măsuri de prevenire a cazurilor de violență în familie etc. prin intermediul emisiunilor TV și a broșurilor oferite în cadrul proiectului.

„Prin acțiunile proiectului am ajuns la 1940 copii de vârsta fragedă și 140 femei însărcinate în ultimul trimestru de sarcină. Am ajuns la ei prin acțiuni directe cu părinții (vizite la domicili, informare prin broșuri și emisiuni TV), prin susținerea asistentelor medicale (instruire, vizite de mentorat, donație de echipament medical). Totodată, am colaborat cu autoritățile din toate aceste 7 regiuni la toate nivelurile. Mulțumim tuturor pentru implicare și dedicație”, a menționat Ala Nosatîi, coordonator vizite la domiciliu, manager de program A.O. Copil, Comunitate, Familie.

De asemenea, 74 specialiști din domeniul medical au avut posibilitatea de a participa la vizitele de studiu în ambele țări, precum și la o școală de vară în cadrul cărora și-au împărtășit experiența și au preluat lucruri noi.

„Una dintre lecțiile învățate: prin cooperare, prin împărtășirea bunelor practici între parteneri, putem avea rezultate care să dăinuie și după finalizarea proiectului. Din această perspectivă, inițierea și consolidarea rețelei transfrontaliere de specialiști din zona socio-medicală poate fi un pod între acest proiect și viitoare intervenții. Proiectul implementat are capacitate de replicare și în alte comunități” a spus Gabriela Răducanu, director programe Fundația Star of Hope România.

De menționat că, evenimentul de totalizare a proiectului a avut loc în format hibrid, prin prezența fizică a participanților din Republica Moldova și prezența online a participanților din România.

#copii #sanatate #servicii #vizite la domiciliu

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.