Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova la invitația omologului său Maia Sandu. Acesta a fost întâlnit de Maia Sandu, la Președinție, cu onoruri militare.
Cei doi au făcut și declarații pentru presă.
„Delegația sosită astăzi în Moldova include mai mulți reprezentanți ai Președinției și ai Guvernului Federal, precum și un grup de oameni de afaceri din Germania. Sper că întâlnirile de pe agenda vizitei, inclusiv participarea la Forumul economic moldo-german, organizat cu această ocazie, vor deschide noi perspective de colaborare pentru țările noastre și vor aduce noi investiții germane în economia Republicii Moldova”, a precizat Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.
Frank-Walter Steinmeier a mai fost în Republica Moldova cu 5 ani în urmă, în calitate de ministru de Externe, precizând acum că „a văzut o schimbare spre bine în țara noastră, comparativ cu atunci”. Acesta a declarat că anume de așa parteneri are nevoie Germania și Uniunea Europeană, care să producă schimbări în țările lor și care să genereze situații stabile între parteneriatele dintre state.
Vizita oficială a președintelui german se înscrie în șirul celor efectuate și de alți șefi de stat, începând cu cea a șefului statului român, Klaus Iohannis, al Lituaniei Gitanas Nauseda, Poloniei, Andrzej Duda, Ucrainei, Vladimir Zelenski. La sfârșitul acestei săptămâni, în vizită oficială în Republica Moldova vine și președintele Sloveniei, Borut Pahor.
Programul de astăzi al celor doi șefi de stat include pentru ora 16:00 inaugurarea Forumului de afaceri moldo-german, care va avea loc la Palatul Republicii. Mâine, 30 septembrie, Maia Sandu și Frank-Walter Steinmeier vor sădi câte un copac la Grădina Botanică din Capitală.






















